Eu nu gatesc. Nu-mi place foarte tare si nici nu-mi place sa mananc. Daca trebuie, fac, daca nu, nu.

Anul asta n-am plecat la Piatra-Neamt de Craciun si nici Piatra-Neamtul n-a venit la mine. M-am trezit femeie la casa mea, cu copil si barbat. Daca tot avem brad si copilul urla colinde toata ziua prin casa, am zis ca poate mancam si altceva decat sendvisuri in ziua de Craciun. Ionut gateste, e adevarat, dar nu se cheama ca e sarbatoare daca nu fac si eu ceva.

Hotararea odata luata, am inceput cu inceputul – sa alegem ceva. In paralel trebuie observat un entuziasm neobisnuit al Catincai, care de doua zile ne face in legea ei lucruri de mancare si cafele, ceea ce inseamna ca e greu de scos din bucatarie. Revenim. Ii zic lui Ionut ca, din toate cliseele, vreau sa fac o salata Bœuf, iar discutia deviaza brusc in defavoarea mea cand recunosc ca n-am cumparat niciodata carne de vita sau de porc si ca la o adica, nici n-as sti sa fac diferenta intre ele. Ionut imi explica rabdator ca nu trebuie decat sa citesc eticheta si ca pe pachet trebuie sa scrie „rasol de vita”, dar tot parca imi scapa ceva. In fine.

Fac lista de cumparaturi si, la 9, cand Ionut pleaca la birou, ies si eu val vartej pe usa pana peste drum, la Mega. Incerc sa nu ma gandesc prea mult ca am lasat-o pe Catinca-gospodina singura acasa, cu multe cutite si pisica la indemana. Ma grabesc. Evident ca cel mai mult stau la carne, unde citesc pe litere toate etichetele. De mai multe ori, chiar. Nicaieri nu vad „rasol”. Ridic din umeri, plec mai departe. La un moment dat, cam pe cand umplusem cosul, imi trece prin cap ca s-ar putea sa n-am bani la mine. Asa e. Las cosul, fug acasa, verific fata, pisica si casa, iau banii, platesc marfa, inapoi acasa.

Unde ma asteapta Catinca. A facut ceai. In toata bucataria. Inainte isi pregatise singura si micul dejun, ceea ce inseamna ca totul e bine uns cu miere de albine. Stam jumatate de ora la petrecerea cu ceai, dupa care ne incurajam si trecem la gatit.

Il sun pe Ionut si cadem de acord sa fac salata cu carne de pui, in sensul ca-mi spune: „nu mai pierde vremea, fa cu pui” si asta ma face deja sa ma simt mai bine. Oricum, gandul ca vine azi mai devreme de la birou ma face sa fiu foarte optimista si sa sper ca n-o sa mor carbonizata in bucatarie.

Curat bucataria dupa Catinca. Inainte sa pun la fiert, fac un aluat pentru saratele. Saratelele astea le facea mama mereu si, alaturi de celebrele banane verzi si portocale, sunt madlena mea de Craciun. Am tot ce-mi trebuie, Catinca e langa mine si amesteca si ea. Aluatul meu e un fel de clisa dar, fiindca n-am depasit niste probleme din adolescenta, prefer sa n-o sun pe mama. Hotarasc, in schimb, sa mai pun niste faina, ceea ce ma face sa ma simt foarte matura. Mai amestec pana ma plictisesc, apoi pun totul la racit.

Curat bucataria pentru a doua oara. Pun pieptul de pui la fiert. Curat legumele. Catinca se plictiseste. Ma colinda. De cateva ori. Primeste zece lei. Eu curat legume, Catinca isi numara banii, pisica rostogoleste un glob pe parchet. Spiritul Craciunului e in noi. Pun totul la fiert. Analizez pierderile. Doar o unghie, scor bun.

Intre timp, Catinca vrea sa mai bucatareasca. Cumva, as bea ceva tare. Curat bucataria a treia oara. Catinca „omonegizeaza” la niste clatite. Ma uit, compozitia ei e buna, dar… sa mai punem niste lapte. Pun eu. Pun prea mult, dar ei nu-i spun. Legumele fierb, facem clatite. Cele mai sinistre clatite din istoria mea. Urate cu spume si foarte lungi. Da nu-i cum cred eu. Catinca le mananca pe toate. Asta-i prima minune de Craciun. Pare sa fie si ultima, pentru ca legumele-s aproape fierte si Ionut nu mai apare sa ma salveze. Foarte tare as bea ceva.

Alung gandul asta si ma apuc de scris. Langa mine, fata clefaie ultima clatita si se uita la Finding Nemo. Pisica doarme arcuita in sus. Atata calm ma apasa. Ma duc si curat bucataria a patra oara. Bucatesc carnea si legumele. Toc morcovi, cartofi, castraveti, carne de pui si albitura. Albitura asta m-a incurcat tot timpul, dar daca trebuie sa fie, o primim si pe ea.

In sfarsit, suna telefonul. Vine Ionut acasa. A doua minune de Craciun. Daca e si el acolo cand gatesc, e aproape sigur ca maine vom avea ceva de pus pe masa. Si asa si e. Cum a intrat el in casa, am mai taiat niste castraveti si toata povara mi s-a luat de pe umeri. Il las pe el sa faca maioneza (numai cuvantul imi da fiori) si plec sa mai incep un puzzle de 500 de piese cu Catinca.

Am gatit de Craciun. Sau nu. Dar cel putin am curatat bucataria de patru ori. Acum stau si astept a treia minune, oricare ar fi ea.