Hai, c-ati avut si voi creierii asa de varza c-ati fi preferat sa spargeti lemne trei zile in loc sa mai ganditi cinci minute. Hai, ca toata lumea s-a uitat la OTV macar o data. Asa ca sa nu va luati de mine c-am citit doua carti cu secrete medievale, templieri si Dracula una dupa alta.

De fapt, toata treaba asta a inceput mult mai demult. Pe vremuri, erau piesele alea de teatru TV cu lupta dintre generatii, cu inginerul progresist care se izbeste de maistrul retrograd si pana la urma il convinge sa inlocuiasca o piesa de 30 de ani cu una noua, care poate construi socialismul intr-o secunda. Ei bine, cineva trebuia sa scrie piesele inainte ca niste actori sa se zbata in rolurile alea. Mai rau, erau oameni care scriau romane intregi in tonul asta. Avea si tata un prieten care scria asa ceva, deci in casa noastra gaseai mereu niste crap lit din asta. La inceput le stiam dupa cotor, dupa poza de pe coperta, dupa locul in raft. Pe urma, creierul meu le-a gasit singur.

Am inceput, practic, in primul an de facultate. Dupa prima sesiune, in care chiar m-am straduit, am venit acasa obosita, racita, murdara si flamanda si i-am zis tatei:

– Da-mi, te rog, o carte cu ingineri.

Mi-am luat prada si niste aspirine si m-am bagat in pat. A doua zi eram ca noua.

E o metoda pe care o aplic fara rusine de fiecare data cand am creierul zdrente. Cand am terminat cartile cu ingineri, ca norocul, a aparut Dan Brown. Coelho am citit o singura data dar, sincer, nu mi se pare la fel de plin de continut ca niste preoti care se alearga prin biserici cautand un secret bine ascuns de doua mii de ani, dar pe care un geek cu ochelari il va descifra imediat dupa ce are un vis despre copilaria lui.

Acum ceva vreme eram la Bacau, unde o sa ma gasiti de multe ori anul asta – si urmatorii, for that matter. Peste drum de hotel e o librarie. Avea vitrinele impodobite cu o carte noua, cu o spada pe ea. Pam, pam. Scrisa de un roman. Pam, pam. Biblia pierduta ii zice. Pam, pam. Normal c-am luat-o, nu incurajam noi autorii romani, nu incurajam noi literatura autohtona? Ba da. Am stat o saptamana la Bacau si-ni fiecare seara eram in pat la sapte jumate, rumegand urmariri cu umbre cu colti de vampir. Vai de capu meu, nu puteai sta de vorba cu mine in afara programului. Mucoasa si cu creierii tandari, nu puteam decat sa inghit povesti despre Vlad Tepes care l-a cunoscut pe Gutemberg si i-a comandat o Biblie in care a bagat un mesaj subliminal care ii va deconspira peste 500 de ani pe cei 12 care conduc lumea. Bai, ejnebun? Cum sa lasi asa ceva din mana?? Ba, am dat-o si mai departe cand am terminat-o, cand m-au vazut cu lumina-n ochi mi-au marturisit si altii ca-s terminati si au nevoie de tratament.

Problema mea a fost ca nu mi-a ajuns. Asa cum si mucii ma tin de cinci saptamani, si creierul se reface mai greu, dupa o varsta. Asa ca m-am dus inapoi la librarie, m-am uitat in ochii vanzatoarei si-am rugat-o:

–  Doamna, dati-mi, va rog, o carte proasta cu templieri.

Ea s-a uitat la mine si m-a inteles. M-a condus la un raft si cu un gest larg mi-a aratat lumina:

– Alegeti, va rog.

In weekendul asta am terminat-o. E bine. Mi-a ajuns. Sunt pregatita sa fac din nou fata vietii.