Pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul, mopilul este atunci cand copilul tau te critica mai bine decat maica-ta.

Pe de alta parte…

Pe la cinci ani Catinca a inceput sa se joace cu mine de-a surpriza. A vrut ea sa-mi faca o surpriza si mi-a poruncit sa merg dupa ea cu ochii inchisi. Pe urma a vrut sa-i fac eu o surpriza si s-o conduc undeva pe neve. Inutil sa spun ca mie mi s-au taiat genunchii si abia mergeam dusa de ea, pe cand dumneaei topaia incantata cu ochii inchisi. Tot asa de inutil sa zic c-am descoperit atunci cum stam cu increderea in familie.

Pe urma ne-am tot jucat asa, iar eu am ajuns la performanta de-a ma lasa condusa fara sa ezit prea mult. Normal ca nu m-a dat niciodata cu capul de copaci, dar mi-a luat vreo doi-trei ani sa ma relaxez. Si-asa ajungem aseara, cand ne intorceam de la engleza. Mi-a gasit o mana libera, mi-a zis sa inchid ochii si m-a dus dupa ea. M-a bagat in bloc, in lift, in casa. Pe urma m-a dus ca pe un copil, m-a descaltat, m-a dezbracat si m-a imbracat in haine de casa. Nicio smucitura. Zicea numai, din cad in cand:

– Usurel, asa, ridica mana, bravo!

Si la sfarsit m-a pupat si m-a intrebat:

– A fost bine?

Vai de mine, vai de mine, mama dragii, ce bine a fost!