Conduc spre birou. Vad o frunza galbena si parca abia astept sa vina covoarele de frunze, ploile cu balti, duminicile sub plapuma, cu carte si struguri. In nari am miros de ceata. Frana. Bullshit. Duminicile nu stau sub plapuma cu carte si struguri, sar pe pat si-mi pun o perna sub bluza si ma joc sumo cu Catinca, adica eu stau in picioare in timp ce ea se izbeste in mine cu toata puterea. Si nici n-am miros de ceata in nari. Nu, nu, nu. Azi se face o saptamana de cand mucii portocalii mi-au furat mirosul.

O saptamana de cand pierd vremea aiurea-n tramvai citind meniuri in restaurant, cand as putea sa comand primul lucru de pe lista si gata.

O saptamana de cand cafeaua e numai amara-amara, nu si aromata.

O saptamana de cand ma spal doar din obisnuinta, ca pe mine nu ma deranjeaza.

O saptamana de cand Ionut imi intinde degeaba lingura sa gust din mancarea pe care o face.

O saptamana de cand Catinca se distreaza indesandu-mi sosetele ei purtate sub nas.

O saptamana de cand creierul meu functioneaza ca al unui om care si-a pierdut o mana si pe care-l incearca dureri la degete – o saptamana de cand imi doresc cele mai ciudate lucruri de mancat si de baut, cand vreau sa simt miros de ceata si care a culminat ieri, cand am vrut neaparat sa imi cumpar un parfum.

Imi vreau nasul inapoi, vreau sa simt mirosul de detergent, vreau sa simt gustul mancarii si vreau chiar sa trec pe langa Groapa Glina si sa zic: o, da, o da, mmmmm….