Viata cu copii e mult mai misto cand te duci in vizita la prieteni cu alti copii. Vizitele sunt, in general, locul de joaca al neprevazutului. Te duci in vizita cu patru jucarii, doua tricouri de schimb, biberoane, lapte praf, patutul preferat al copilului si lampa lui cu pinguin. Asta, pentru o vizita din sectorul 3 in sectorul 1. In vizita, ca minunea, copilul vrea jucariile celuilalt copil, se murdaresc amandoua tricourile, scapi toate biberoanele si laptele praf pe jos, patutul preferat al copilului n-are stinghia care-l tine laolalta si la lampa cu pinguin s-a ars becul.

Inevitabil, pleci cu o jucarie sau doua in plus, cu un tricou care nu-i al copilului tau, lasi acolo patutul si lampa, plus doua jucarii de care nu se mai dezlipeste acum copilul prietenilor. Cu alte cuvinte, pana reusiti sa va dati inapoi toate lucrurile astea, sunteti legati pe viata, cam cum is eu cu banca pentru locuinte. Avem si noi raion de jucarii luate de prin diverse case, niste sosete, niste strampi, niste pantaloni scurti si un numar de tricouri imprumutate cand a varsat Catinca ceva pe ea sau i-a fost frig sau sau sau…

Azi dimineata am primit un mail de la o prietena la care fusesem in vizita de curand. Fata mi-a scris pe doua adrese, semn ca are nevoie de niste raspunsuri. „Ralucuta, zice ea, am facut curat in camera fetelor si-am gasit o pereche de chiloti de fetita si nu reusim sa identificam posesorul.” Nu-s ai Catincai. Si nu stiu daca legatura creata lasand in urma niste chiloti e mai puternica decat aia care se face cand pleci cu o pereche de strampi.

Da-i clar ca fetele de azi isi lasa mai usor chilotii pe unde apuca.