Exista cartile de parenting care te fac sa te simti vinovat fiindca ai lipsit de langa copil cinci minute cand avea doua luni fiindca te-ai dus sa faci pipi si din cauza asta copilul o sa aiba o teama de abandon si o sa devina criminal in serie. Mie, personal, mi-e foarte teama, pentru ca am citit in alta carte de crescut copii ca e bine sa bei apa in perioada in care alaptezi ca sa stimulezi lactatia, asa ca faceam foarte mult pipi.
Pe langa asta, exista Tony Poptamas. Toti amicii mei iubitori de TP stau cuminti intr-un grupusor si sharuiesc intelepciune in sfanta prostie fara sa-i vad eu. Din cand in cand, un impuls pervers ma-mpinge sa intru sa vad ce-au mai facut si-atunci sunt orbita de cate stie Tony: stie ce-a zis Seneca despre copii, Platon despre morcovi, Machiavelli despre tapitarea scaunelor de sufragerie, Flaubert despre fericirea in dragoste, Arsenie Boca despre patul pustii, Parintele Papacioc despre culturile de toamna. Dar ce ma sperie e ca omul asta stie t o t u l despre valori, cum se cresc copiii, prietenie si iubire neconditionata.
Tony Poptamas ma sperie mai mult decat cartile de parenting.
Daca as functiona dupa principiile lui Tony, as sti, desigur, ca valoarea lucrurilor nu sta in pretul lor sau numele de pe eticheta, ci in faptul ca le-ai purtat odata la o intalnire cu un om pe care dupa aia l-a calcat o masina sau in puterea lor de a-ti tine cald iarna. As sti, desigur, ca e mai important sa-ti faci copilul fericit decat sa pastrezi o haina in buna stare, ca o egoista ce esti.
Cand alaltaieri, in timp ce ne jucam, Catinca a venit la mine ca o babuta, imbrobodita cu o esarfa, sprijinita intr-o linguroaie de lemn si imbracata in haina mea de iarna pe care am dat o mana, un picior si o jumatate de imparatie si pe care a ales-o pentru ca, citez: „n-am gasit altceva mai jerpelit”, nu m-am suparat, pentru ca imi place sa cred ca-s sportiva si nu prea iau lucrurile personal.
Dar cand ieri Catinca a fost urs si s-a imbracat tot cu haina aia fiindca „era singura care semana cu o blana de urs” (haina e de fas, sa fie clar) si a vrut sa dea o nota de autenticitate jocului ungandu-se peste tot cu miere de albine, mi-am luat privirea de capcauna si i-am zis raspicat: „O pui la loc acum si nu te mai atingi de ea pana nu-mplinesti treizeci de ani!”. Am primit la schimb un bot de urs care a stat imbufnat vreo jumatate de ora si niste perspective apocaliptice asupra jocului de-a ursul si relatiei cu mine: „e oribil, n-o sa ne mai jucam asa niciodata, cu tine nu se poate discuta, nu ma mai joc cu tine niciodata.” Tocmai mi-am facut copilul nefericit pe viata.
Nu stiu ce sa zic. Am citit atatea citate si parca n-am invatat nimic.
Iarta-ma, Tony.
