Si ne-am dus. Un moment social foarte placut. Unde mai pui ca si educativ.

Sase soiuri de rom de la mama lor, asa de la mama lor ca zici ca-s smulse de la gura piratilor.

Cat le degustam pe primele doua, apucam sa si aflam cateva lucruri despre rom, despre cum se face si despre ce stie sa-ti faca.

La al treilea soi mai asculta trei tocilari ca mine, restul chicotesc in banci cam la fiecare doua-trei cuvinte ale gazdei. Cativa nici macar nu mai asculta.

Norocul nostru, vine primul fel de mancare. Pana si eu am recunoscut c-a fost delicios.

La al patrulea fel de rom, gazda nici nu se oboseste sa ne mai vorbeasca. Lumea se amesteca pe la mese, ne descoperim prieteni comuni si, vai, ce mica-i lumea.

Numai un cuplu tanar, un el si-o ea cu fete de minori ochelaristi nu se-amesteca cu nimeni. Mai rau, mult mai rau decat atat, ea nu bea si numai gusta putintel din fiecare soi de rom. O suspectez ca scuipa pe sub masa in loc sa inghita. O rog pe ajutoarea-de-gazda macar sa-i dea un pahar diferit pentru fiecare fel de rom cand vad cu groaza ca ce nu bea toarna – fel peste fel – intr-un pahar de apa. Nu se poate sa faci asa ceva. Un rom ordinar, mai treca-mearga. Iti acoperi un ochi c-o mana, zici ca esti pirat si-l bei amestecat. Dar un rom de calitate, nu. Pur si simplu nu merita tratamentul asta. Oamenii se uita la ea cu dezaprobare si la pahar cu regret.

Vine al doilea fel de mancare, carne de porc marinata in rom (naturlich), exceptionala. Ionut se uita la mine mirat ca termin tot din farfurie.

La al cincilea fel de rom suntem foarte buni prieteni cu vecinii de masa, pe care i-am vazut prima data in seara asta. Spre fundul paharului, eu si cu noul nostru prieten desenam, sub ochiul semi-atent al sotiei lui, un device revolutionar care sa te ajute sa te incalti si, in acelasi timp, sa-ti curete noroiul de pe talpa. O sa rupa piata, degeaba incercati, n-o sa ghiciti niciodata clenciul.

Mai cerem un rand si incercam sa pacalim gazda sa recunoasca un soi nou de rom: un shot din amestecatura nedemna a domnisoarei care nu bea. Gazda nu se lasa prinsa, bem noi paharul.

Intre timp, aflam lucruri unii despre altii, pe care o sa le uitam imediat ce dam cu nasul de aer rece. Un singur lucru, totusi, a retinut toata lumea. Aflam cum sa faci atenta o clasa intreaga de pusti de 12 ani, agitati de hormoni si alte preocupari extra-curriculare. Metoda a fost aplicata cu succes chiar de un elev care a vrut sa-i vina in ajutor profesorului de engleza, depasit de situatie. S-a ridicat in picioare si-a strigat (redam fonetic): /ˈkoaɪe..t/!!! La secunda doi, toata clasa era atenta.

Ne-a cam placut. Si, peste toate astea, nici nu ne-a durut capul a doua zi.