– Zi-mi o poveste cu un lup care a mancat zece oi.

– Odata?

– Odata.

 

A fost odata un cioban care avea multe, multe oi. Asa de multe, ca si lui ii lua cate o jumatate de zi ca sa le numere. Mai ales ca se incurca mereu dupa ce trecea de 333. Asa ca le tinea cate zece: noua oi la un berbece. [ha, ha, ai facut o poezie]. Si toti berbecii se stiau intre ei si mai vorbeau de una, de alta, de cum nu-i asculta oile, de cat de toante sunt ca ce face una fac toate, de cat de plictisitor e cainele ciobanului care nu stie decat sa-i latre si sa-i adune tocmai cand gasesc iarba mai buna…si tot asa. Si toti se intelegeau bine unii cu altii.

Intr-o zi, ciobanul a fost la targ si s-a mai intors cu zece oi [- noua oi la un berbece? – da]. Numai ca berbecul asta nou nu stia regulile stanei si mai era si foarte incapatanat si nu voia sa asculte de nimeni. Si, nu stiu cum se face, ca oile lui erau cele mai cuminti si ce le zicea el, aia faceau. Ceilalti berbeci erau uimiti si nu intelegeau cum face ca el nu asculta de altii, dar oile lui ascultau de el. Din cauza lui, mai mereu ieseau batai intre berbeci si saracul caine nu mai stia cum sa-i certe.

Stana era chiar sub un deal, un deal care iarna ar fi fost un derdelus pe cinste, numai bun de dat cu sania. Iar pe culmea dealului crestea o iarba buna si grasa dupa care pofteau toate oile. Numai ca nu departe de iarba asta buna incepea o padure deasa in care traiau lupi. Mai ales unul, mare si cenusiu, era bine cunoscut pentru pofta lui de carne frageda de oaie. Din cauza asta, ciobanul nu trimitea niciodata oile sa pasca pe deal. Iar cainele lui avea grija mereu ca oile sa stea toate la un loc, cat mai departe de padure.

Acum, berbecul cel nou a vazut imediat cum statea treaba cu iarba cea buna si, inca din prima zi, le-a zis celorlalti berbeci:

– Da’ noi cu ce-am gresit de mancam numai iarba din asta, marunta? De ce nu mergem sa mancam iarba de pe deal?

Berbecii i-au zis despre lup, iar oile au fost si ele foarte convingatoare, cum s-au strans unele in altele de spaima cand au auzit povestile. Dar berbecul nostru nu s-a lasat:

– Da’ pe lupul asta cenusiu l-a vazut cineva pana acum?

– Nimeni, dar ciobanul e tare furios cand vede ca-i lipseste cate o oaie, iar uneori mai gaseste oase proaspat roase pe langa padure si e tare, tare suparat.

– Nu e niciun lup, fratilor, a zis berbecul cel nou. Numai scorneli. Eu am sa-mi iau oile si-o sa mergem pe deal.

Berbecii s-au dus si l-au spus cainelui. Ei, l-au spus, ca nu stiau sa latre. S-au dus numai pe langa caine si l-au behait tot timpul ca sa-l tina treaz si sa-i pazeasca. Si cainele se mira cum de sunt oile asa de cuminti si se aduna cand le cheama.

Berbecul cel nou era tare suparat cand a vazut ca nu se poate indeparta de turma. Intr-o noapte n-a dormit deloc si s-a gandit la un plan.

A doua zi, cand s-au dus la pascut, ciobanul se tot cauta prin traista si pe la brau. Cand a vazut ca nu gaseste ce cauta, i-a zis cainelui:

– Eu ma duc inapoi la stana, ca mi-am pierdut fluierul. Tu sa stai aici si sa ai grija de oi, ca daca nu, friptura te fac si dupa aia te arunc, ca doar nu m-oi apuca de mancat caini.

Vezi bine, berbecul ii ascunsese ciobanului fluierul cat dormea. Cand au ramas fara cioban, berbecul cel nou s-a tot departat de turma si l-a facut pe caine sa alerge dupa el. Acesta era un berbec tanar si in putere, asa ca nu i-a fost greu sa-l tina ocupat pe caine. Ba chiar a reusit sa-l oboseasca asa de tare, ca la un moment dat, cainele n-a mai putut, s-a asezat cu capul pe labe si-a adormit.

Atunci, berbecul cel nou le-a zis oilor lui:

– Acu veniti incetisor dupa mine si nu ziceti nici ”pas”.

Si, tot pascand, s-au indepartat de turma, iar cand au fost suficient de departe, au fugit pe deal in sus. Acolo, iarba era, intr-adevar, grasa si gustoasa. Au pascut toata ziua, pana n-au mai putut.

Intre timp, ciobanul s-a intors la turma lui, cainele se trezise si el si toate lucrurile pareau in regula. Seara, au luat oile si le-au adus inapoi la stana, le-au inchis in tarc si s-au culcat. Numai berbecii cei vechi si-au dat seama ca ceva nu e bine: in primul rand, era prea liniste. Intotdeauna seara berbecul cel nou se certa cu cineva, ba ca n-avea loc, ba ca oile lui stau prea departe de el, tot timpul gasea motive de scandal.

Liniste era si la stana, si sus, pe deal. Cand s-a lasat intunericul, oile si-au dat seama ca trebuie sa-si poarte singure de grija, ca nu mai e ciobanul sau cainele sa le apere daca se intampla ceva. Niciodata nu mai fusesera singure… Dar berbecul le-a zis:

– Hai in padure. Acolo-s niste copaci care ne pot apara. Tarcul are lemne pe lung, copacii sunt niste lemne in sus, tot pe-acolo.

Si s-au dus. In padure, intunericul era si mai mare. Oile s-au inghesuit unele in altele si s-au culcat.

Acum, povestea cu lupul nu era o minciuna. In padure chiar traiau lupi. Si lupul cel mare si cenusiu era foarte flamand in seara aceea. Spre norocul lui, vantul batea chiar dinspre oi, asa ca le-a simtit imediat mirosul. S-a mirat ca era un miros asa puternic si s-a dus sa vada de unde vine.

Nu mica i-a fost mirarea cand a gasit zece oi odata. Dar si pofta lui era pe masura. Lupul asta, trebuie spus, avea o singura slabiciune: era foarte pofticios. Si a inghitit toate oile, intregi, una dupa alta. Si s-a umflat asa de tare, ca parea un balon. Asa de tare, ca la un moment dat era sa ramana prins intre doi copaci.

Nu stiu cum s-a sucit si s-a rasucit pana a iesit din padure. Acolo a rasuflat usurat, ca nici aer parca nu mai avea, asa de plin era. Dar, cum era el umflat ca o minge, a facut o miscare gresita si a inceput sa se rostogoleasca la vale, pana ce s-a izbit in gardul de la stana.

In timpul acesta, la stana, cand si-au dat seama ca oile cele noi lipsesc, berbecii au dat alarma. Behaiau de ziceai ca se termina lumea, iar ciobanul si cainele se intrebau ce se intampla. Asa ca nimeni nu dormea cand a aterizat lupul.

Cand au auzit zgomotul, toti au iesit afara, la timp ca sa vada cum de la izbitura lupul scuipa oile una dupa alta. Zburau oile prin aer, de ziceai ca acum ele erau baloane. Saracul lup, era aproape lesinat langa gard. Numai oile pe care le inghitise si apoi le scuipase nu pareau sa aiba nimic.

– Ia uite, mai, caine, a zis ciobanul, lupul ne-a adus oile acasa. Eu zic sa-i multumim.

– Ham, ham, a latrat cainele la lup, care in limba lor insemna: ce facem acum, il las pe cioban sa-si faca o haina din blana ta sau pleci de-aici si nu te mai vedem niciodata?

Lupul a luat-o la goana si nu s-a mai oprit pana n-a gasit alta padure.

Iar berbecul cel nou a aflat pe pielea lui de ce oile nu pasteau niciodata iarba cea buna si grasa de pe deal.