– Shi fashi, uăi?

– Ghini, uăi, Frichi!

– Sezonu di migrari, uăi!

Asta se-auzea ieri din camera Catincăi. Se juca de-a gazălili.

(Paranteza 1: Gazălili sunt chiar niște gazele care apar în Khumba, un film de desene de anul trecut. Fiindcă-s din Africa de Sud au accent, iar accentul le-a fost adaptat la dublare și a ieșit moldovenesc-adorabil. Music to my ears. Catinca se rostogolește de râs când le aude și ne jucăm uneori „de-a gazălili”.

Paranteza 2: Foarte entuziasmată, Catinca i-a arătat bunică-sii de la Piatra-Neamț scena cu gazelele. Fața mamei: priceless, ca Regina când spune ”We are not amused”.)

– Mami, azi la școală le-am vorbit la copii ca gazălili!

– Și?

– Și au râs toți!

Toate ca toate, dar când vine vorba de chestiuni serioase, nu-i de râs.

Una din primele dăți când am dat chef de ziua mea la locantă, ca duoamnele, am ajuns mai devreme și am comandat duios:

– Un Bacardi Cola, vă rog.

Am zâmbit relaxat, chelnerul s-a rupt de la jumate și-a plecat. A venit după așteptarea cuvenita de douăzeci de minute, mi-a pus paharul în față, s-a rupt de la jumate și-a plecat. Am luat o gură, era pepsi curat. I-am făcut semn, m-a văzut, a venit repede, s-a rupt de la jumătate și a zis înainte să apuc eu să vorbesc:

– Ne scuzați, aici servim Pepsi, nu Coca Cola.

– Dar Bacardi? zic eu non-combativ.

– ….

– Am cerut un Bacardi Cola.

Pauză. Domnul chelner s-a-nroșit, s-a fâstâcit, a înghițit puțin, și-a făcut curaj și-a suspinat:

– Mă scuzați, v-am auzit vorbind mai cu accent și-am crezut că ați cerut un pahar di cola.