Am doua vorbe de la care nu ma abat in viata:

1. Maimuta, cand n-are treaba, se scarpina-n fund pana-si face o buba (si corolarul ei: maimutei, cu cat se suie mai sus in copac, cu atat mai mult i se vede fundul) si

b) La barza chioara ii face Dumnezeu cuib.

De multe ori, cand 1) functioneaza prea bine, e nevoie sa intervina b) ca sa se rezolve situatia, dar merg si separat. Cam orice mi se intampla poate fi usor identificat ca 1) sau b).

Acum e in plina desfasurare principiul 1). Hormonii de primavara au pus stapanire pe mine si gonim cu 300 la ora pe drumul catre pierzanie. Daca o mai tin asa cateva zile si nu intervine b), ma tem ca va trebui sa-i predau lui Ionut cardurile si cheia de la masina.

Mi-am petrecut o buna parte din ziua de vineri (sorry, office) incercand sa aflu niste detalii despre un obiect pe care voiam sa-l cumpar de pe net. Cum nu raspundea nimeni la numarul de telefon de pe site, mancarimea din fund crestea amenintator. Am inceput sa sap, am gasit prieteni comuni cu cei care tin magazinul, oamenii s-au oferit sa ma ajute, eram ca-n reclama de la Snickers, aia cu „nu esti tu cand ti-e foame”. Cand, in sfarsit, m-au sunat de la magazin, am descoperit-o pe Maria, owner at Metaphora, cum altfel decat o fosta colega de facultate. Dupa cum am zis, mancarimea a dat roade, acum am ditamai buba si intrare la Metaphora. Cum s-ar zice, “my wallet hates our friendship.”

Dupa isprava asta, am petrecut juma din ziua de sambata cumparand de pe etsy. Am crezut ca s-a terminat, dar nu, hormonii au hotarat ca asta e numai pauza de pizza.

Pentru ca facem lucruri impreuna, am fost amandoi sambata la un magazin de unde Ionut voia sa cumpere niste condimente. A fost suficient sa stau cuminte sa-l astept cascand ochii la diverse cosmetice sa vad care sunt bio, ecologice si naturale in acelasi timp ca sa-i cad prada unei vanzatoare viclene. Cand m-a surprins ca ma uitam la niste vopsea henna, mi-a zis:

– E excelenta. Daca-i puneti si o lingura de scortisoara, iese si mai bine.

– Aha, am vrut sa zic eu. In schimb, hormonii mei au zis: – Care mi s-ar potrivi? Si asta a fost. Am plecat acasa c-o vopsea henna aramie.

Deja nu mai e o chestie de bani. Nu m-am mai vopsit de opt ani, cand am vrut sa fiu frumoasa cand se naste copilul, sa nu vada din prima ce pocita-i ma-sa. Si pana atunci ma vopsisem doar la coafor. Dar nu, ma mananca-n fund sa ma vopsesc acasa, acum, nici nu concep sa ma duc luni la birou nevopsita.

Asa ca iau praful puturos, il amestec cu apa, imi pun manusile si-ncep sa torn o chestie verzui maronie pe par. Si sa amestesc. Si sa masez. Si sa ma intreb daca fac bine ce fac. Si daca e suficienta vopsea. Si daca am reusit sa acopar toate firele.  Nu conteaza ca trebuia sa-mi pun intrebarile astea inainte. E bine si acum. Ca sa raspund la ele, imi scot manusile si frec cu degetele. Iau vopsea cu mana si incerc sa acopar cat mai mult par. Totul in jurul meu miroase a spanac si urzici. Imi vine sa vomit. Cand parul arata de parca as fi stat o saptamana in noroi si mainile imi sunt portocalii peste tot, hotarasc ca-i suficient.

Imi pun un prosop pe cap si fie ce-o fi: ma intorc la etsy.

Maine, toate bubele o sa fie coapte. O sa arat ca un clown. Un clown sarac, dar cu hormoni satui. Deocamdata.