(Poveste la cerere, spusa dupa o ora si jumatate de criza de furie epuizanta pentru ambele parti)

– Spune-mi o poveste frumoasa, cu animalute care rad si cu lucruri care ne fac sa fim fericiti.

 

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti.. a fost odata o padure fermecata, unde totul era frumos si bun. Cel mai interesant e ca in padurea asta ajungeau oamenii din intamplare, aparea unde nu te asteptai si nu puteai niciodata s-o gasesti daca o cautai.

Si a mai fost odata un baietel..

– O fetita.

– O fetita cu codita. Care se plimba intr-o zi cu trotineta in fata casei. Si, cum era viteaza tare, se dadea cu viteza mare (zilele astea citim din Marin Sorescu, Unde fugim de-acasa­ – nota redactiei). Si-a cazut si s-a julit la genunchi. Ah, si ce-o mai durea!

Fetita a inceput sa planga si a pornit spre casa, la mama ei.  Cand sa intre pe poarta, insa, ce surpriza! In loc sa fie in curtea pe care o cunostea asa de bine, era intr-o padure. Copacii toti se leganau impreuna si pareau ca ingana un cantecel, pasarile ciripeau si o multime de iepurasi sareau care-ncotro. Ba, mai mult, iepurasii faceau tot soiul de forme si se grupau ca niste mingi, ca niste flori sau chiar ca niste inimioare. Toate animalele, pasarile si plantele din padurea aceea pareau ca rad, iar copacii chiar aveau niste fatuci dragute si zambitoare, iar cand radeau cu toata gura le mai iesea cate un ciot dintre buze, ca un dinte ratacit.

Cand au vazut-o pe fetita, iepurasii si pasarelele s-au adunat in jurul ei.

– Ce-i cu tine? a intrebat un Iepuras mai curajos, cand a vazut ca fetita plansese.

– M-am lovit la genunchi, a raspuns fetita.

– Lasa-ne sa vedem, ca noi avem tot soiul de leacuri, a zis o Vrabiuta.

Fetita a luat mana de pe julitura si le-a aratat-o.

– Eeee, asta e ceva, a zis Vrabiuta. Dar avem noi leac. Haideti, fetelor, stim ce avem de facut!

Si cateva vrabiute au zburat pana la o scorbura unde traia Doamna Paianjen, batrana de tot.

– Vecina, a spus vrabiuta, ajuta-ne, te rog. Stim ca tu faci cele mai bune panze din toata padurea. Da-ne si noua una sa ingrijim o rana, te rugam frumos.

– Cat de mare? a zis Doamna Păianjen.

– Cam cat o frunza de tei, a zis Vrabiuta.

– Bine, luati de pe creanga de sus, dar sa veniti maine sa-mi spuneti daca a functionat, a mai zis Doamna Păianjen.

– Cum sa nu functioneze? a spus Vrabiuta. Doar de-aici plecam la Parau.

Zburara putin cu panza in cioc, pana ajunseara intr-un luminis, pe unde curgea Paraul. Era doar un firicel de apa, dar era fermecat, ca toata padurea.

– Paraule, a spus Vrabiuta, ne dai voie sa luam cateva picaturi din apa ta fermecata? Avem nevoie pentru o Fetita care s-a lovit la genunchi.

– Ooo, desigur, a spus Paraul, dar sa veniti sa-mi povestiti cum s-a vindecat rana.

– Sigur ca da, toata Padurea va afla! a mai spus Vrabiuta.

Apoi au luat panza de păianjen, au inmuiat-o putin in apa fermecata si au zburat inapoi la Fetita. Acolo, i-au intins panza uda pe genunchi, iar panza s-a lipit imediat de rana si a acoperit-o.

– Acum ar trebui sa se vindece, a zis Iepurasul.

Fetita s-a ridicat increzatoare si curajoasa, dar cand a incercat sa faca un pas, durerea a sagetat-o din nou.

– Ce se intampla aici? S-a auzit atunci o voce grava.

Era chiar Lupul, stapanul Padurii Fermecate.

– Fetita e ranita, a spus iepurasul.

– Ati fost la Parau?

– Am fost, a spus Vrabiuta. Am luat si cea mai buna panza de la Doamna Păianjen.

– Ah, si inca n-a functionat? a intrebat Lupul. Atunci trebuie facut altceva.

Lupul s-a apropiat de fetita, i-a zambit, apoi a inceput sa-i linga julitura.

Si, dupa aceea, iepurasii au luat-o pe Fetita pe spatele lor si au dus-o pe o buturuga mare, acoperita cu muchi. Au intins-o acolo si s-au asezat in jurul ei ca niste pernute moi. Vrabiutele si celelalte pasari au adus fire de iarba si au acoperit-o pe fetita, iar apoi au chemat Veveritele s-o vegheze de-aproape, in timp ce ele s-au retras pe ramurile Copacilor si au inceput sa cante incetisor.

Cand s-a trezit, spre marea ei surpriza, Fetita era la ea acasa. Dormise inconjurata de pernute moi ca puful de iepuras si acoperita cu o patura verde si matasoasa ca iarba. Pe sub patura, catelul ei incerca sa-i linga julitura.

– Ia uite la el, zise mama Fetitei, care tocmai intra in camera. Se crede domnul doctor si vrea sa te faca bine. Ma bucur c-ai dormit, mititico. Acum am sa-ti schimb pansamentul. Am sa-ti pun unul fin ca panza de paianjen.

– Dar..de unde stii? A intrebat fetita.

Mama ii facu cu ochiul, ii schimba cu grija pansamentul si apoi spuse:

– Maine o sa poti merge din nou cu trotineta. Acum veniti amandoi aici (catelul se si culcusise langa Fetita, sub patura), sa va citesc o poveste…