Dupa ce pusul stergatoarelor la loc a devenit obisnuinta si nu prea mai simt fiorul de la inceput, m-am surprins ca-ncep sa fac altceva. Cand conduc, dau prioritate la autobuze. Primele dati nu mi-am dat seama ca ma gandeam la ale mele, dar pe urma au inceput sa ma trezeasca claxoanele nervoase din spate. A, da? Bine.

Acum las sa-mi treaca in fata orice autobuz care pleaca din statie sau n-are loc pe banda lui si care semnalizeaza. Cel mai mult imi place acolo unde, pe banda mea, inca as avea loc sa trec pe langa autobuz in timp ce face si el manevra, dar n-o fac. Sau cand traficul e blocat, autobuzul incepe sa intre pe banda mea si ramane asa, intr-o dunga, pentru ca n-are loc sa mearga mai in fata, dar eu nu inaintez sa ocup locul ala liber. Asta are doua efecte: il surprinde foarte tare pe soferul de autobuz, care scoate capul sa vada cine-a facut asta si-i enerveaza la culme pe soferii din spate, care claxoneaza in draci.

Deocamdata-mi place. Sa vedem cat o sa tina. Am si-nceput sa ma gandesc ce sa fac mai departe. Poate-o sa dau prioritate la pietoni, da’ nu stiu, inca nu m-am hotarat.