Duminica primesc un mesaj de la Mona Dirtu: Am vazut bratarile astea si m-am gandit la tine.

Da, si eu ma gandesc la ele demult. Multumesc, am raspuns. Am inceput sa vorbesc in gura mare despre asta, poate cineva chiar o sa le faca. Dar poate n-am vorbit suficient de tare. Asa ca scriu acum, poate prinde pe undeva.

Acum 8 ani. E vara, dimineata devremior. Sunt cu o prietena buna si trebuie sa omoram niste timp.

– Hai la Muzeul de Istorie, zic. Imi place de mor sa ma uit la bijuteriile din tezaur.

Cascam ochii, iesim, mergem alaturi pe undeva sa bem cafele.

– Mai, fata, hai sa facem si noi ceva pe lumea asta. Nu stiu care a zis prima. Eu, insa, ma gandeam de multa vreme la asta, de cand am inceput sa-mi iau bijuterii de argint de prin muzee, copii ale unor piese antice. La noi gasesti doar cate un Ganditor de la Hamangia cu nevasta lui si niste monografii complete despre Cultura Cucuteni, cu care poti omori de plictiseala orice soacra si cu muchia orice barbat.

– Hai sa punem de-un biznis sa facem si noi niste copii dupa bijuteriile de tezaur.

– Ce ne-ar trebui ?

– Asta, asta, asta.

Am si acum caietul cu notitele. Dar pe urma ne-am luat cu viata, copiii, divorturile, cancerele si transplanturile de diverse chestii si caietul s-a umplut de praf.

Acum 6 luni. Mi se da ocazia sa fac Effectuation Way, un super curs despre principiile antreprenoriatului. Proiectul meu: Tezaur, un start up in care sa produc si sa vand copii ale bijuteriilor de tezaur din Romania.

Principiile de la Effectuation sunt simple, clare si ca sahul – poti sa faci multe, dar nu poti sa trisezi. Imi deschid ochii tare, tare de tot si descopar ca ce vreau si ce pot este sa scriu si ca toate cautarile pentru resurse pentru afacerea cu bijuterii s-ar transforma intr-o presiune care ar ingropa imediat ideea. Si, pe urma, mai e o intamplare care imi confirma ca n-as putea sa sustin afacerea asta. Acum ceva vreme, eram la piata cu Ionut. Piata, plina de cirese si capsuni. Eu, cand vad cirese, am incetat orice discutii. Sunt in stare sa mananc pana vomit. Ne oprim sa cumparam si-i zic vanzatoarei: Eu n-as putea sa vand cirese. Si completez, cand ii vad privirea jignita: pentru ca le-as manca pe toate. Asa si cu bijuteriile astea. As fi primul meu client, intr-un mod complet nesustenabil.  

Cu toate astea, ideea e minunata si pentru o minte hotarata nici n-ar fi greu de pus pe picioare. Cine se apuca de facut asta are in mine primul client (prietenii mei pot sa garanteze) si primul vanzator. Va rog, va rog, va rog!