Am scris textul asta acum aproape un an, ca o nota pe facebook pentru prieteni. Nu stiam atunci ca o sa ajung sa ma plang public. Singura diferenta intre atunci si acum este ca acum ninge si ploua in acelasi timp.

 

As vrea uneori sa fiu o doamna diafana, care se trezeste dimineata zambind, imbraca un halat de matase, merge in bucataria luminoasa si pune de cafea, iar cand cafeaua e gata si ia prima gura pe care o savureaza ca in reclame, o fetita adorabila intra in bucatarie si spune:

–  Buna dimineata, mami, imi dai, te rog, niste lapte cu cereale?

Halat de matase am, bucatarie luminoasa am, fierbator de apa am, cafea – de cele mai multe ori, fetita adorabila am. Si totusi, niciodata nu se intampla asa.

5:30. Suna alarma. Deschid un ochi. Pisica incepe sa miaune prin casa. Snooze. Ma gandesc a nu stiu cata oara ca oamenii de succes nu folosesc snooze si ca mi-ar placea si mie sa ma trezesc ca pisicile si copiii, dintr-o data, dar nu pot.

5:45. Suna alarma. Deschid amandoi ochii. Las pisica in dormitor, altfel miauna de zici ca-i prinsa intr-o capcana. Calculez in cap si mai gasesc 5 minute de stat in pat. Pisica imi toarce in fata. Ii simt respiratia pe obraz. De obicei ma amuza, acum mai am 5 minute de dormit si vreau sa le folosesc cum trebuie. Ma intorc pe partea cealalta. Nici pisica nu-i proasta, sa fim seriosi. Sare peste mine si-mi toarce in fata in continuare. Si pe urma ma linge putintel, sa-mi spuna ca ma iubeste. Gata. Pana aici.

5:55. Ma trezesc si dau cu ochii de mine in oglinda. Trei urme de perna pe obraz, pe stanga parul e lipit de cap, pe dreapta e zburlit-punk. Bedhead. Sa mori tu. Merg in bucatarie si pun de cafea. Ma intreb, a cata oara, de ce, ca tot n-apuc sa o beau. In drum spre bucatarie, observ cu un ochi urmele orgiei de azi noapte. Pisicii noastre ii plac servetelele de hartie. E asa de lacoma ca  e in stare sa manance unul intreg odata. Pe care nu le mananca, le face bucatele, bucatele si le zburataceste prin casa. In timp ce se face cafeaua, strang resturile de hartie si imi aduc aminte de masina de spalat. Trebuie sa scot rufele. Zambesc. Macar nu am pus la spalat o camasa care sa-i trebuiasca fetei azi la scoala. Intind rufele, strang jucariile. Iau cafeaua si o plimb din bucatarie in dormitor. Miroase bine.

6:20. Iau o gura de cafea si aman un gand: cu ce ma imbrac azi? Mai ascult o stire, ma uit sa vad ce notificari am pe facebook si paf, s-a facut sase jumatate.

6:30. Iau telefonul si merg la Catinca. Doarme intinsa pe tot patul. Ii pun de pe youtube Let It Go, cantecul ei preferat din Frozen. E reteta sigura, o trezeste imediat cum aude primele note. Azi, insa, nu misca. Shit. O sa fie greu. O iau cu dragaleli, ii spun, ca de obicei, ca ma duc sa ma spal, nimic. Numai nu sforaie. Nici macar n-a deschis un ochi cat i-am vorbit. Dau Let It Go mai tare si plec.

6:40. La dus. Gandul revine: cu ce ma imbrac azi? Nu stiu. Las apa sa curga si se rupe filmul. Zac sub jetul de apa fierbinte. La un moment dat, reusesc sa ma desprind, ma spal si ies. E sapte fara cinci, normal.

6:55. Cu o mana incerc sa trezesc fata, cu cealalta ma gandesc cu ce ma imbrac. Catinca nu se lasa deloc, mormaie ca i-e somn si nu se poate trezi. O iau, o pup, o gadil, ii cant. Nimic. Merg sa-i fac micul dejun.

7:05. Incep sa ma panichez. Evident, dintr-un dulap plin, n-am cu ce sa ma imbrac. Inca nu am apucat sa scot hainele de vara si, ca in fiecare dimineata de cateva zile incoace, am o viziune glorioasa cum ca ”o sa fac asta diseara”. Arunc pe mine o camasa si o pereche de blugi si zbor la facut micul dejun.

7:15. Mic dejun gata, pachetel gata. Dau cu ochiul in frigider de niste lucruri care n-ar mai trebui sa fie acolo de cateva saptamani, ma gandesc ca ar trebui sa-mi pun si mie ceva de mancare. Ma intorc la Catinca. O iau pe sus, se lasa tarata pana la masa, o pun cu nasul in lapte cu cereale, o fixez bine intre masa si scaun ca sa nu alunece, ii zic pofta buna si ma intorc la ale mele. Eliberez frigiderul de resturi, imi pun ceva de facut o salata, dau mancare la pisica. Ma uit: Catinca mananca prin somn.

7:30. Ii scot niste haine Catincai si imi iau inima in dinti sa ma mai uit in oglinda. O dunga de la perna s-a estompat de la sine, pe celelalte doua le amenint cu niste crema si le frec energic. Ah, iata! Catinca se trezeste:

 

– Mamiiii!

– Da.

– Blablabla….

– Blablabla si eu. Dau sa plec.

– Da mamiiii, mai vreau sa-ti spun ceva. Blablabla…

– Blablabla si eu. Dau sa plec.

– Mamiiiii, mai vreau sa-ti spun ca..

Termina, in sfarsi, de mancat, e opt fara douazeci. Incepe dansul:

– Mamiii, sunt foarte obosita.

– Te crede mama, pui. Si eu am ochii carpiti de somn.

– Phahaha, cum adica? 

– Adica mi-e greu sa-i tin deschisi.

– Si eu, pot sa mai dorm?

– Nu, pui, hai la baie.

Si iata, copilul se misca in ralanti, cu cea mai mica viteza care s-a inventat vreodata. Incet, incet, mai incet decat incetul, moale, ca pe vata. Ma gandesc uneori ca daca ar veni sfarsitul lumii si ar trebui s-o gaseasca pe Catinca imbracata, sfarsitul lumii ar trebui sa astepte. Mersul la baie, spalatul pe dinti si pe fata, imbracatul, toate sunt un balet cu pasi care nu pot fi grabiti sau sariti. Uneori ma enerveaza de mor, acum ma uit ca la film si nu-mi vine sa cred. ”Draga, ne grabim” nu are niciun efect. Copila nu stie sa se grabeasca. La imbracat, cand o aranjez, alt ritual. Eu nu mai stiu cum sa ma misc mai repede, ea se ridica pe varfuri, ma ia de gat si incepe sa ma sarute. Sunt topita definitiv. Dar ma impiedica la bagat maieul in pantaloni.

– Mamiiii, Lizette si-a uitat la mine albumul cu animale.

Celebrul album cu poze cu animale de la Mega Image. Gumele cu surprize ale copilariei contemporane. Desigur, Lizette nu poate trai fara albumul ei. Numai ca acum avem in casa doua albume complete si nu stim care al cui e. Am renuntat sa ma mai uit la ceas.

– Catinca, tu aranjeaza-ti parul putin cat ma uit eu. Aha. Am descoperit repede care-i care. Hai, plecam. Ce jucarie iei? 

– Nu stiuuu, nu m-am gandit. 

– Acum, te rog.

– Gata, stiu!

Whoa. Rapid. Trecem la incaltat. Pantofii sunt varza. Ii iau si-i curat repede, o pun sa se incalte, alte doua minute dureros de lungi, timp in care ma incalt si eu si-mi adun gentile si sacosele. Si restul de cafea.

Copilul e gata. Gentile pe umar. Rucsacul in spate. Albumul in mana. Cinci animalute de cauciuc in mana. Punga mea cu mancare in mana. Cafeaua in mana. Inainte sa plec, ma uit in oglinda, imi trec o mana prin par. Reusesc sa inchid usa fara sa pun nimic jos, identific si cheia de la masina. E bine.

Avem de coborat doua etaje. Intotdeauna e o aventura. Azi incep sa curga din album cartolinele cu animale. Cand ma prind, suntem departe. Ma uit in urma, parca am fi Hansel si Gretel. Ma intorc sa le strang, copila stranuta. Cu forta.

– Sanatate.

– Mersi. Ma sterg la nas in masina.

Ma uit la ea, are muci imprastiati pe toata fata. N-a fost niciodata vreo delicata, s-o deranjeze chestiile astea. Si totusi. Trantesc totul jos, gasesc in fundul gentii un pachet de servetele, curat copila, ii pun albumul intr-o mana, cartolinele adunate de pe jos in alta, rucsacul e in spate, jucariile in buzunare, eu am o geanta intr-o mana, o sacosa in alta, cafeaua in alta.

Ajungem la masina.

– Catinca, nici nu vreau sa stiu cat e ceasul. 

– Atunci nu te uita.

Nu ma uit, evident, ca l-am uitat acasa. Inevitabil, cand pornesc motorul, vad ca e deja 8. Mi se pare ca aud soneria de la scoala sunand. E numai in capul meu, dar suna din ce in ce mai tare. Astept in coada dupa niste masini, ma hotarasc sa nu mai pierd vremea cu pietonii, gasesc in mod miraculos un loc de parcare, astept cu rabdare ca fata sa faca si numarul de balet cu scosul centurii si coboratul din masina, alergam de ne iese sufletul, ne pupam, ne iubim si gata. Se face liniste.

E 8 si cinci. In drum spre masina, ma uit de sus la alte mame care alearga bezmetice cu copii de scoala atarnati de ele. Am mai bifat o victorie.