Incetisor, ca nu ne grabeste nimeni. Si foarte, foarte frumos.

Vremea, cum (nu) m-am antrenat, cum am avut/n-am avut emotii, ce timp am avut, astea-s prostii. O sa va zic numai ce-a fost extraordinar:

• Catinca si Ionut. Care m-au asteptat pe traseu. Catinca mi-a sarit in brate si mi-a dat flori de incurajare si-a alergat cu mine putintel. Ionut m-a incurajat de pe margine. Si, mai ales, Ionut care a alergat si el o cursa de 6 km, in pregatirea uneia de 10 la Bucuresti. Way to go!
• Mintea mea. Care ma uimeste de fiecare data. Atata naivitate, numai la copii vezi. Dupa vreun kilometru jumate, cand eu nu ma hotarasem inca daca sa respir doi cu doi sau trei cu trei, am vazut ca soseaua era impartita in doua si m-am intrebat de ce, ca oricum tot drumul era inchis pentru alergatori. E, o suta de metri mai sus, aproape de Maimuta Plangatoare (locatia nu zice nimic daca nu esti din Cluj, da mi-a placut numele), am inteles de ce. Primul kenyan se intorcea deja zambitor, pe jumatatea cealalta a drumului.
• Batranul care alerga si el semi-maratonul si cu care m-am tot intersectat pe drum. La fel si o domnita foarte cocheta, cu o basca tricotata pe cap si care, ajungandu-l din urma, l-a intrebat: „Dar dumneavoastra cati ani aveti?”. Cand am terminat nu m-am putut abtine, am facut o poza. Evident, in loc de la revedere, batranul mi-a spus: „Ne vedem la anu’!”. Ne vedem, cum nu.
• Relaxarea cu care ne zambeam si ne imprieteneam pe traseu. Asta nu stiu daca vine de la mine, ca-s la a patra cursa si-am fost mai putin stresata, sau de la felul de-a fi al oamenilor din Cluj. Hai sa zicem amandoua, ca sa spun ceva frumos si despre mine.
• Domnul de peste cinzeci de ani care nu facea parte dintre organizatori si care, vazandu-ma alergand cu paharul gol, a intins mana si mi l-a luat sa-l arunce el la cos.
• Traseul. Fumos, mi-a aratat parti din Cluj pe care nu le cunosteam. Practic, la cat de incet am alergat, pot zice c-am facut un pic de turism.
• Organizatorii si voluntarii. Plini de solicitudine. Faceau totul zambind, chiar daca hoarde intregi de oameni aveau nevoie pe loc de cate ceva.
• Echipa de maseuri voluntari care te ajutau sa-ti revii la final. Sau doar te rasfatau.
• Si, ultimul pe lista, piciorul meu stang, care a ales sa nu cedeze dintr-o data, ci pe rand, pe traseul genunchi-glezna-sold si care a avut bunavointa sa ma lase se trec demna linia de finish, in semi-alergare, nu taras.

Da, da, ne vedem la anu’!