Conduc prost. Asta ma face sa vreau sa-mi simplific viata, nu s-o complic. Din punctul asta de vedere, oamenii, pe persoana fizica, care merg aiurea pe strada m-au enervat multa vreme, mai tare chiar decat soferii care ma trimit la cratita dupa ce mi s-au bagat in fata fara sa semnalizeze. Pe langa soferi, biciclisti, motociclisti, tramvaie, caini, crengi si alte proiectile si gauri din asfalt, oamenii astia ma fortau sa fiu atenta la ceva in plus. Complicat, nu simplificat.

Oameni care traverseaza aiurea Mihai Bravu cu copii in brate si vorbind la telefon. Batrani care flutura o sacosa goala sau un baston pe mijlocul strazii, printre masini care le vajaie din stanga si din dreapta. Vorba unui amic: daca mergeam ceva mai repede, se invartea pe loc. Oameni care merg pur si simplu aiurea pe langa trotuar sau care trec strada brownian, fara sa se uite macar, ce sa mai vorbim de sa se asigure, astea-s cuvinte tehnice, de regulament, asa ceva nu exista in viata reala. Oameni care se arunca pe strada imediat ce li s-a pus rosu. Si, in sfarsit, oameni care te sfideaza si se uita in ochii tai in timp ce-ti trec prin fata prin locuri in care n-au ce cauta.

Dragi oameni care n-aveti ce cauta pe strada, am avut nevoie de opt ani de zile, dar am inteles. Voi sunteti, de fapt, eroii nostri. Voi, cei care alegeti in fiecare zi sa muriti calcati de masini sunteti putinii care au inteles ca sapte miliarde de oameni sunt prea multi. Voi, de fapt, va sacrificati pentru noi. Imi pare rau ca v-am injurat de-atatea ori. Respect.