Catinca e bolnava intr-un fel care ne arata, inca o data, ca necunoscute sunt caile Domnului. Dupa cosmarul de duminica, de luni nu mai face febra, dar e clar ca e slabita si ca boala n-a trecut. Am pus picioru-n prag si-am zis: nu te duci la scoala saptamana asta. Copila insistase sa mearga, semn clar ca e inca bolnava.
Ieri vin acasa acoperita de muci, dar multumita de mine fiindca am descoperit un nou blestem in trafic – sa va apuce tusea magareasca la volan, desteptilor! Catinca, la randul ei, era radianta fiindca avea si ea o idee. Ah, ce bine cand incepe bine. Spune Catinca:
– Hai sa facem acasa activitatile de la scoala alfel!
– Ehehe, daca asta inseamna sa nu ne jucam de-a dragonii si cateii si eu sa fiu personajul negativ, se face!
Asa ca ne apucam sa facem activitatile de marti. Am raspuns cerintelor de pe fisa, adica am lucrat in echipa (ea desenat, eu colorat, eu taiat, ea lipit) si am atins obiectivele de a avea un colaj minunat de primavara si de a ne simti bine lucrand impreuna.
Fiind atinse amandoua de boala mucilor salbatici, am obosit insa repede si-am inceput sa ne maraim pe principiul vreau/nu vreau/nu stiu ce vreau, sunt suparata/nu stiu de ce. Am rezistat, dar nu prea mult. Simteam cum mi se scurg puterile pe masura ce incercam sa fac lucrurile sa fie bine. Am lasat-o inclusiv sa-mi planga cu urlete si muci in ureche, numai sa se linisteasca. Dar nu. Pana la urma, n-am mai putut si-am ridicat vocea. Nu se face, da, dar n-am mai putut. De ce?
Aici intervine trebusoara cu scrisul:
– Scrie ceea ce simti, spune doamna psiholog. Asta era acum patru ani si eu aveam furii ne-lamurite inca. Scrie cand te enervezi, scrie cand esti trista, scrie-le o scrisoare parintilor tai, chiar daca nu le-o trimiti.
Hai, ma. De la Neacsu din Campulung, trecand prin Eminescu si Veronica Micle si pana la studenta din Anglia care l-a pierdut pe Dumnezeu, scriem la scrisori de zici ca lucram toti pentru Posta Romana.
Da’ uite ca m-am apucat de scris. Si, a naibii psihologie, ne radem si ne distram, da cand incepi sa scrii de alea mai rele imediat incepi sa-ti pui intrebari: da’ eu de ce am reactionat asa? Da’ ea de ce a facut asa? Da’ de ce-am zis asta? Da’ am facut bine? Da’ nu puteam face altfel? Si de fiecare data, lucrurile puse pe hartie incep sa ranjeasca la tine si totul ti se pare mult mai clar decat la momentul impuscaturilor.
Odata cu de ce mi-am dat seama ca ca lucrurile ar fi putut sta sub control cu putina flexibilitate din partea amandurora. Pentru ca ei inca nu-i pot cere asta, de fapt voirbim de flexibilitate din partea mea. Asa ca ma intorc acum la drawing board, respir adanc si ma incarc cu rabdare si solutii in afara cutiei, pentru ca diseara sa-mi depasesc mucii si durerile de cap si dorinta de-a ma baga direct in pat cu plapuma peste cap ca sa avem ziua aia buna la care visam amandoua.