Nu stiu daca-i bine sau rau.

Nu sunt insarcinata. Nu vreau sa ma marit si nici nu m-a cerut nimeni de nevasta. Dar destinul arunca semn dupa semn inspre mine si de la Oedip incoace toata lumea stie ca destinul e implacabil si nu te pui cu el.

Ma plimb mult prin tara. Primavara asta am vazut o multime de berze. Vreo doua stateau potolite in cuib si lumea m-a felicitat, ca aduce noroc. Pe cele mai multe le-am vazut insa invartindu-se bezmetice in aer si, se stie, asta e semn clar de sarcina. Mi s-a precizat limpede de fiecare data, n-au fost dubii. Ce nu stiu este daca numai eu o sa raman insarcinata sau si celelalte femei cu care eram cand le-am vazut. Oricum, mi-i si frica sa mai ridic ochii spre cer, numai in jos ma uit.

Ar fi si cazul sa ma uit in jos, adica pe unde merg, ca de-acolo imi vin semnele de maritis. Marti, la Focsani, am alunecat pe gresia de doi bani din piata publica (nici nu vreau sa ma gandesc ce-i acolo cand ploua) si m-am intins pe jos ca sa rada de mine toti liceenii care chiuleau. Am o vanataie in genunchi mai mare ca alea de la ghemul prieteniei. Ieri, la TVR, numai mana bine plasata a unei prietene m-a tinut in picioare, altfel mai capatam o vanataie. Ceea ce n-am evitat azi, la birou cand, la plecare, am alunecat iar si-am ramas uitandu-ma la tavan. A fost nevoie de doi oameni sa ma adune de pe jos. Daca eram in State, probabil as fi dat biroul in judecata si as fi castigat, asa sunt in Romania si o sa trebuiasca sa ma marit.

As vrea numai sa-i zic destinului ca trei semne din astea unul dupa altul sunt de-ajuns, am primit mesajul. Daca trebuie, ma marit. Numai s-o lase mai moale cu semnalizarea ca nu vreau sa-mi rup ceva, doamne-fereste, si sa nu dau bine in pozele de la nunta.