Pe strada unde parchez la birou n-a auzit nimeni de criza imobiliara. Se construieste in draci. Patru blocuri pe o strada lunga de maxim 100 de metri, pe care nu incap doua masini una langa alta. Ma rog, ar incapea daca n-ar fi altele parcate pe margini. Ceea ce ma aduce la povestea mea. De-o vreme incoace, sa gasesti loc de parcare a devenit proba olimpica. Te-nvarti, intrebi, faci din ochi, zambesti, faci orice pentru un locsor bun. Si cand, in sfarsit, parchezi, nu poti decat sa le multumesti domnilor santieristi care ti-au aratat calea. Cum?

Pai sa vedem. Daca esti Raluca, poti sa-ti dai seama ca ti-a alunecat telefonul sub scaunul din dreapta si sa te apleci sa-l cauti, uitand ca fundul tau bine incordat se arata fix muncitorilor care ridica etajul doi.

Tot daca esti Raluca, ceea ce am fost si azi, poti sa te imbraci cu o rochie care se electrizeaza si se ia putin pe tine la spate. Nu, nu se ia putin, se ridica cu totul, fix asa:

de aici

Bine macar c-am gasit loc aproape de birou si ca nu m-au vazut decat muncitorii de la un singur bloc pana m-am prins.

Doamne-ajuta.