Pisica Shm are o zi proasta

Povestea dinaintea povestii: Catinca e fata buna, pe ea anturajul o strica. Vreo doua saptamani dupa ce-am luat-o pe pisica Shm, a iubit-o din toate pozitiile, o lua seara in pat si voia neaparat sa-i faca Shm si ei masaj, nu numai mie, o sugruma si-o sufoca de drag sub plapuma. Dupa doua saptamani, a inceput brusc sa ne spuna ca pisicile lasa par si ca Shm n-are ce cauta la ea in camera. Am aflat mai tarziu ca, de fapt, bona nu suporta pisicile in casa si i-a transmis si copilului ideea cu parul si mizeria. Nu discutam acum cum, ce si de ce, sa zicem numai ca de-atunci viata noastra e ceva mai complicata. Nimic n-o impiedica pe Catinca sa se tavaleasca cu Shm prin toata casa sau la noi in pat si sa se taraie pe jos prin par de pisica, dar bietul animal n-are voie sa intre la Catinca in camera nici c-o mustata, or else. Asta ne-a isterizat pe toti si acum stam ca prostii sa pazim camera Catincai.

Povestea:

Zilele de marti sunt proaste pentru toata lumea, nu numai pentru fimeile care le-arata fundul la muncitorii de pe santier.

Martea asta pisica Shm s-a trezit la ora cinci cu un sut in bot. A mieunat scurt si s-a ascuns sub pat. Sutul a fost al meu, vina – nu. Catinca dormea cu mine, intinsa pe noua zecimi din pat. Shm isi voia si ea partea ei de saltea. De pe dunga pe care dormeam n-am mai putut sa evit s-o troznesc cand am incercat sa-mi ridic si al doilea picior pe pat. Asta e, toti ne-o luam in freza uneori. Ne-am vazut de treburi si-am plecat care-ncotro. Ne-am vazut de treburi inseamna c-am umblat haotic prin casa pana cand ne-am dat seama ca trebuia sa fi iesit pe usa de mult timp. In toata vremea cat am orbecait dupa chestii, un singur lucru l-am facut ca la carte: am avut foarte multa grija ca usa de la camera Catincai sa fie mereu inchisa.

Foarte multa grija am avut, da. Ne-am dat seama dupa 12 ore, cand ne-am intors acasa. De undeva se auzea un mieunat slab, ca de sfarsit de lume. In incercarea de a amana inevitabilul, am cautat-o prin toate debaralele si toate dulapurile. Dar nu, pisica Shm era inchisa in camera Catincai. Expresia se furiseaza ca o pisica nu-i o comparatie inventata de Eminescu, mi-e clar acum.

Am deschis c-o mana usa de la camera fetei, in timp ce cu cealalta incercam s-o imping pe Catinca de-acolo. A fost suficient sa intredeschid usa ca Shm sa tasneasca in libertate si ca eu sa cuprind tot dezastrul. Doua cutii cu servetele facute ferfenita, jucarii imprasitate peste tot. Si, ultragiul suprem, razbunarea bestiei cafenii – sau neputinta ei, nu stiu cum s-o iau – o balta de pipi in mijlocul patului. Intr-o secunda am lesinat si mi-am revenit de trei ori. Am pus-o pe Catinca sa faca ceva, orice, am smuls asternuturile de pe pat si am bagat tot ce-am putut la spalat.

Intre timp, proaspat eliberata radea niste boabe la bucatarie. M-am dus dupa ea sa-i zic vreo doua si sa-i bat obrazul, dar m-am luat cu socata. Buna, foarte buna a iesit. Am baut vreo doua pahare si-am mai lasat putin intr-unul. Cand m-am intors, pisica noastra lingea paharul pe dinauntru, cu o sclipire nasoala-n ochi.

Oi! Ce mai freamat, ce mai zbucium! Shm parca zbura. A facut doua ture de casa rapid, dupa care a-nceput sa mearga nitel intr-o rana pe langa biblioteca, s-a invartit de cateva ori si cam asta a fost. Seara buna, ne vedem maine dimineata.

Sau nu.

Shm are tot felul de placeri. Servetelele, da. Dar si apa din cada. Linge cada dupa ce-ai facut dus, te linge pe tine in timp ce te speli si, cand e foarte curajoasa, se plimba pe marginea cazii si mai ia cate o gura de apa calda cand faci baie.

Am lasat pisica sa se dreaga in casa si am plecat cu Catinca la baie. Susurul apei i-a adus aminte pisicii ca trebuie sa faca pipi, dar cand a intrat in baie a vazut cada plina si-a uitat de litiera. Catinca tocmai se spala singura pe par. Pisica, tusti, pe cada. Stai, toanto, ca nu te poti tine pe picioare. Shm, ca orice betiv, nu, ca ea poate. Si, uite-asa, a fost suficient sa ies un minut din baie ca proasta sa alunece-n cada. Cand m-am intors, Catinca urla de mama focului cu sampon in ochi ca pisica i-a lasat par in apa (?????), iar Shm arata vai steaua ei. Toata baia era plina de apa – si foarte repede si restul casei.

Cinci minute am fost ca-n Stan si Bran, cu mine alergand de la Catinca la pisica si invers. Cumva, am reusit s-o linistesc pe Catinca si sa-i arunc un prosop sa se stearga pe ochi si in acelasi timp sa prind pisica si s-o storc. Intr-un final, Catinca bombanea si suspina intr-un colt, iar Shm se lingea de apa in altul.

S-au impacat pana la urma si Catinca i-a dat voie sa stea langa ea la film, dar de data asta pana si Shm a fost de acord ca i-a ajuns si s-a bagat sub pat, in locul in care stie ca n-o atinge nimeni, sa mediteze la rautatile vietii si a ramas acolo pana s-a facut miercuri.

3 comentarii la “Pisica Shm are o zi proasta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *