1986. La noi în clasă vine o fată nouă. O cheamă tot Raluca. Ne așezăm în aceeași bancă și ne împrietenim. Așa de tare, că devenim un fel de reper una în casa celeilalte. Nu știu exact cum era la ea, dar la mine lucrurile mergeau așa:
Mama: – Cât ai luat la lucrare?
Eu: – 9.
Mama (după ce doua ore a întors problema un ochi pe fața unul pe dos, așa cum îi mergea și andreaua): – Dar Raluca F. cât a luat?
Eu: – 10.
Urma o seară de tensiune și chin mut.
Când ne-am dat seama că așa nu mai merge, am stabilit cu Raluca F. că spunem acasă aceleași note. Dacă eu am luat 9 și ea 10 la mine spuneam că am luat amândouă 9 și invers. Din când în când, dacă mai aveam și alte note mai mici de declarat, aveam voie să scădem nota celeilalte. A mers ca pe roate până în ‘94, când am terminat liceul.
Zilele noastre, luni, 2 mai 2015, ora 7. Aud foșnet prin casă, îl văd pe Ionuț îmbrăcat.
– Plec la Obor, zice.
Aici mintea mea a ales sa funcționeze așa: am fost suficient de adormită încât să îngrop gândul unu (wow, wait, what?), dar suficient de trează să-mi aduc aminte că și Noni, buna lui prietenă, a zis că se duce la Obor azi la 7 și am decis că se duc împreună. For the record, Noni e băiat.
Mă trezesc, beau cafia, mai strâng prin casa. Când să mă îngrijorez că nu mai apare, sună la ușă.
– Parola! urlu din casă.
– Parola, îți dau eu parolă, lasă parola, deschide ușa.
Deschid și un buchet mare-mare de liliac umple golul. Whoaaaa. Mniam Mniam. Iau florile, dau să le pun în apă în timp ce povestim. Deja miroase a liliac în toată casa.
– Ai, ce frumoase sunt! Da’ să știi, au înflorit și bujorii și tare-mi plac. Și-i fac din ochi.
– Păi Noni a luat bujori, scapă și Ionuț.
Acuma, ce era să fac ? Zisesem deja o tâmpenie. Nu puteam sa spun: Ce prost e Noni, uite ce frumos e liliacul meu și ce tare miroase, așa că am hotărât să merg până la capăt:
– Vezi, Noni știe.
– !@#$%^!!!!!
………………
Acuma, ce voiam să zic: Dacă tu ai luat liliac pentru iubita ta, e normal că și prietenul tău a luat liliac pentru iubita lui, chiar dacă de fapt i-a umplut casa de trandafiri. Dacă tu i-ai luat iubitei tale un inel cu un diamant uriaș, dar prietenul tău i-a luat iubitei lui un inel de argint fără piatră, prietenul tău ii va spune iubitei că și tu i-ai luat femeii tale un inel simplu, de argint, doar că mai urât. Atât de simplu, băieți.
Da sigur, tot noi, ca voi … (nu va puteti abtine)
Același lucru îl pot spune și eu despre măturat.