Suntem la tara. Ii chemam la masa de prin gradina, unde sapa dupa comori.

– Ne spui poveste?

– Va spun.

Nu m-a ascultat nimeni, in afara de un bunic, dar si el a cedat cand a aparut friptura.

 

Au fost odata ca niciodata trei spiridusi: Didi, Pipi si Bongo. Didi era fetita, Pipi si Bongo erau baieti. Trei spiridusi nazdravani, care se distrau toata ziua. Didi iubea dragonii si farsele, Pipi era mare cititor, iar Bongo era cel mai neinfricat dintre toti.

Toata vara cutreierau campurile si padurile, suflau in papadii si se catarau in copaci si aruncau cu fructe in trecatori. Nimeni nu-i vedea, pentru ca erau… spiridusi. Oamenii doar simteau o durere dupa ceafa si se intorceau nervosi, dar nervii lor se transformau in mirare cand nu vedeau pe nimeni. Poate a fost vantul, gandeau ei, dar vantul nu batea deloc. Se mirau si treceau mai departe. La fel si cu puful de papadie. Le venea direct in ochi sau in urechi, fiindca spiridusii nu ratau niciodata, dar lumea nu stia pe cine sa dea vina.

Numai animalele si copiii mici ii puteau vedea. De cate ori n-au plecat copilasi de prin case in padure, atrasi de frumoasa Didi sau de acrobatul de Bongo? Plecau cu cainii dupa ei si se jucau toata ziua. Seara se intorceau acasa morti de oboseala si de foame, dar razand cu gura pana la urechi. Cand ii vedeau asa, alergand spre casa cu cainii dupa ei, parintii isi dadeau seama ca au fost cu spriridusii si nu se mai ingrijorau.

Didi era pasionata de dragoni si Pipi citise si el multe povesti despre comorile dragonilor, asa ca si-au pus in cap sa descopere o comoara. Sapau prin gradini cat era noaptea de lunga si dimineata oamenii dadeau vina pe cartite. Dar comori tot nu gaseau.

Cautau si semne, fiindca asa citisera prin carti. Stateau in noptile cu luna plina si asteptau sa cada vreo stea ca sa mearga sa sape in locul in care cazuse. Sapau si acolo unde li se parea ca vad vreo flacaruie, dar nu gaseau niciodata nimic. Sigur, gaseau cate o punguta cu bani sau cate vreun inel, dar nici vorba de o comoara adevarata. Ce gaseau lasau in curtile oamenilor sarmani si pe urma plecau mai departe.

Intr-o noapte, cum stateau ei si asteptau sa primeasca un semn, cerul s-a acoperit de nori grosi care au ascuns repede luna si stelele. Dintr-o data a inceput sa bata un vant puternic si a izbucnit furtuna. Cu tunete si fulgere care luminau tot campul. Spiridusii se cam strangeau unii in altii cand auzeau tunetele asa de aproape de ei. Erau speriati si incantati in acelasi timp si simteau ca urmeaza o mare aventura. Deodata, pana sa inceapa ploaia, un fulger a cazut pe un copac uscat din apropierea lor si copacul a luat foc imediat. De la copac, focul s-a intins pe tot campul. Cei trei se uitau umiti la iarba care ardea si lumina totul in jur. Atunci s-au speriat cu adevarat si au fugit la culcusul lor.

Dimineata s-au intors pe camp. Totul in jurul lor era negru. Spridusii s-au apropiat de copacul ars. In drum spre el, au observat ca o bucata de pamant nu arsese. Toata iarba in jurul ei era parjolita, numai un cerc de pamant ramasese neatins. Acolo, si-au dat ei seama, nici nu fusese iarba.

– Aici! au zis Didi si cu Pipi in acelasi timp.

– Eu sap primul, a zis Bongo curajosul.

Au sapat cu randul si nici nu si-au dat seama cum a trecut timpul. De obicei se plicitseau repede cand nu gaseau nimic, dar aici era ceva care-i atragea si-i facea sa sape in continuare. Spre seara, groapa era adanca si ingusta ca un tunel care mergea spre centrul pamantului.

– Vine noaptea, ce facem? A intrebat Didi.

Nici n-a terminat bine intrebarea, ca Bongo a inceput sa tipe:

– Am gasit-o, am gasit-o, eu am gasit-o!

– Ce-ai gasit, mai, smecherie?

– Am gasit comoara, ascultati!

Sapa lui Bongo se izbea de lemn. Prinsera cu totii puteri. Niste puteri nebunesti. Erau plini de energie cum nu mai fusesera pana atunci. Largira locul si gasira doua cufere de lemn, intarite cu metal, puse unul peste altul. Unul mare, pe fundul gropii si unul mai mic, deasupra lui.

– Eu deschid!

– Ba eu!

– Ba eu!, se repezira toti trei. Era ceva in vocea lor, energie si oboseala, dar, mai ales, un inceput de cearta. Ei, care erau cei mai buni prieteni, erau acum pusi pe harta.

– Toti trei odata! a mai gasit Didi puterea sa zica. Mai intai cufarul cel mic, apoi cel mare.

– Nu, a tipat Bongo! Cel mare mai intai. Acolo e comoara!

– Tu esti mic, nu te mai baga, il certa Pipi si aproape ca ii trase un ghiont. Il deschidem pe cel mic intai, pentru ca era deasupra. Cu siguranta, cine le-a ascuns aici le-a pus asa cu un scop.

– Pfff, foarte destept, ce sa zic, il lua Didi peste picior. Cum iti imaginezi ca ar fi stat cufarul mare peste cel mic, istetule?

Acum erau gata-gata sa se ia la bataie. Ochii le scaparau si pumnisorii le erau stransi.

– Toti trei, acum, altfel se face intuneric de tot si nu mai vedem nimic! Tipa Bongo cel mititel.

Toti odata incercara sa ridice capacul primului cufar. Cufarasul parea vechi de cateva secole si capacul parea intepenit, dar se deschise asa usor ca cei trei cazura pe spate. Inauntru era doar o carte foarte subtire. Cand Pipi a luat-o in mana, a vazut ca nu avea decat coperti si o singura foaie. Foarte straniu, insa, era ca toata cartea lumina.

– E bine, zise Pipi, ca nu aveam lanterna la noi.

– Dar cine-o s-o citeasca? Intreba Bongo.

– Eu, normal, i-a raspuns Pipi, eu am citit deja trei carti pana acum, desi am numai opt ani.

– Laudarosule, scrasni Didi. Hai, citeste, sa te vedem.

Pipi incepu sa silabiseasca cu grija: Sub cu-fa-rul mic e un cu-far ma-re.

– Ssss, nimic nou pana acu’, se stramba Didi.

– Taci, ca nu mai citesc nimic.

Facura iar liniste. Ci-ne se in-cu-me-ta sa des-chi-da cu-fa-rul cel ma-re, sa stie ca are ne-vo-ie de mul-ta iu-bi-re si rab-da-re ca sa in-drep-te ra-ul pe care-l va fa-ce. Ca-te trei la u-nu.

– Cum adica? Intreba Bongo, somnoros si artagos. Ce-i prostia asta? N-am inteles nimic. Poate-ai tinut foaia invers.

– A citit bine, zise Didi, dar nici eu n-am inteles nimic. Ce rau sa faci daca gasesti o comoara? Iti iei o multime de jucarii si de inghetata de spiridusi si faci numai ce vrei. Da’ stiti ceva? Eu ma duc la culcus pentru ca nu mai rezist.

– Eu ma uit, a zis Pipi. Nu pot sa ma perpelesc toata noaptea ca nu stiu ce e in cufar.

Dar Bongo incerca deja sa ridice capacul celui de-al doilea cufar. Nu numai ca n-a intampinat nici un fel de rezistenta, dar capacul parca a saltat singur.

– Hei, ce faci acolo fara noi? strigara ceilalti.

Trei capete se aplecara deasupra cufarului. Lumina palida a cartii i facea sa semene cu niste mici fantome puse pe rele.

(fine primo tempo pentru ca aici mi-a venit si mie mancarea)

Secundo tempo, aici.