Si n-are nicio legatura cu visinele pe care le mananc. Da’ poate are legatura cu varsta. Am inceput sa ma trezesc diminetile ba cu-n junghi, ba cu cate-o incheietura teapana, ba cu cine stie ce durere. Primul meu sef imi spunea zilnic: „Raluco, la 40 de ani daca nu te doare ceva cand te trezesti, inseamna c-ai murit!”. Acu, eu ma bucur ca-s in viata, da’ inca n-am 40 de ani si nu stiu ce concluzie sa trag din asta.

Sacaita de-o durere de spate, m-am hotarat sa-mi fac o bucurica. O cremuta, un rujulet, o ceva. Pe drum spre casa n-am nimerit decat patru sute de farmacii si un plafar. Am ales plafarul, ca parca nu tipa asa de tare la mine ca-mbatranesc si am nevoie de hapuri. Pana sa clipesc de doua ori, am umplut o sacosa cu ceaiuri de leac. Niste cozi de cirese, niste coada soricelului si multa, multa sunatoare. Fara crema. Am renuntat la crema. Mai bine sa fim sanatosi, maica.

Cu punga-n brate, schiopatam discret si elegant spre urmatorul kil de cirese. In fata mea, un el si-o ea, foarte-foarte tineri. Se apropie de o masina parcata pe trotuar. Ca sa aiba loc sa treaca impreuna, el o ia pe ea in brate. Si mai mirosea si a tei in jurul lor. Daca ai putina minte, nu faci asa o demonstratie de romantism juvenil desantat in fata unei femei de aproape 40 de ani care-si taraie un picior si care tocmai a dat o crema pe ceaiuri medicinale.

Nici nu mi-am dat seama cand mi-am strans punga la piept si m-am inghesuit printre ei si masina. Pe strada mergem, tovarasi, nu ne luam in brate sa-i impiedicam pe ceilalti cetateni pietoni care-si vad seriosi de treaba.

Imediat ce-am trecut de ei m-am trezit din tampenie. Bine ca nu le-am ars si-o sacosa. Ca-mbatranesc e una, da’ n-am crezut sa ma si acresc asa de tare.

Zaharia, 4, stai jos. Doua ture de lac dupa ploaie, respiratie trei inauntru, trei afara.  Un_doi_trei/un_doi_trei. N-o_sa_ma/mai_a_cresc; n-o_sa_ma/mai_a_cresc; n-o_sa_ma/mai_a_cresc; n-o_sa_ma/mai_a_cresc; n-o_sa_ma/mai_a_cresc.

Si tot asa pana functioneaza.