Ca maine vine Craciunul si eu o sa uit iar povestea asta. Mi-a adus-o aminte ieri Catinca, asa ca o bag repede, sa le iau fata magazinelor care incep sa promoveze sarbatorile de iarna in august.

Catinca avea vreo trei ani, mergea pe patru. Eram in vacanta de iarna la Piatra-Neamt. Ajunul Craciunului, pe dupa amiaza.

– Hai, familie, mergem la zoo?

Exista si la Piatra-Neamt un simulacru de parc zoo, a carui vedeta a fost vreo sase luni un leu. L-au dus repede de-acolo fiindca 1) nu erau conditiile de care el avea nevoie si b) cand tragea un raget in mijlocul noptii se infiora tot orasul. In rest, cred ca ursii sunt aia de pe vremea mea. Capra care manca hartie nu mai e, dar are niste surori care rod sarma.

– Nu, zice tata, mergeti voi. Noi mai ramanem sa terminam pe-aici. Cred ca, de fapt, era bucuros ca nu trebuie sa mai asculte colindele noastre si sa bage mana in buzunar la fiecare zece minute cand i se nazarea Catincai sa mai bage un Scoala gazda din patut. Ma rog, tata oricum la cei 60+ ai lui era deja stilul urs: mare, greoi si dornic de barlog, asa ca l-am inteles.

Ne impachetam si-o luam incetisor spre zoo. Ne duce acolo o straduta cocheta, cu unele dintre mai frumoase case din oras. A se lua aminte, in general e foarte putin circulata, iar in perioada aia a anului, putin spre deloc.

Ajungem cu vreo ora inainte de inchidere. Suntem singurele ratacite in ziua si la ora aia. Ne distram cu ursul, cerbul, iepurasii si ce mai gasim prin custi. In timpul asta, numai bine, se face si intuneric si orice zgomot ne face sa ne mai strangem una in alta putintel. Mai ales eu spre Catinca, da.

– Mergem? zice fata intr-un final.

– Hai. Ne avantam spre poarta. Poarta, inchisa cu cheia. Ma uit la ceas, eram in timp, nu se inchisese inca. Cusca taietoarei de bilete – deschisa, cu lumina aprinsa si lucrurile ei in ea. S-o fi dus sa mai dea un tur, ne zicem si asteptam cuminti. Un grup de colindatori trece pe strada. Mai povestim, mai radem, ne mai dam prin zapada. Femeia de la poarta nu mai apare.

– Hai s-o cautam, propune Catinca.

N-ar fi o idee rea sa ne miscam, dar daca noi ne ducem pe-o parte si femeia vine pe alta, sansele noastre sa-l primim pe Mos Craciun acasa scad considerabil. Mai stam. Pe strada trece alt grup de colindatori. Un urs maraie in spatele nostru.

Mai trece o vreme, nimic. Aproape ne agatam de poarta. Cand trece al treilea grup de colindatori imi vine ideea sa-i rog sa ne scoata peste gard, dar cumva mi-i rusine si-i las sa se duca. Ma mai duc spe cusca de langa poarta, ma gandesc poate sa sun pe cineva, dar pe-ai mei nu vreau sa-i ingrijorez si altfel – pe cine? politia? pompierii? Mai bine mai asteptam.

– Mi-e frig.

Are dreptate mititica. Stam de 20 de minute in zapada si ametita aia nu mai apare.

– Poate au mancat-o ursii, zice Catinca.

– Nu cred, ar fi aflat tot orasul pana acum. Tropaim putin si mie imi pare rau de-a dreptul ca nu i-am oprit pe ultimi colindatori, ca alt grup nu mai trece.

Peste inca zece minute (care noaptea, cand esti inchis in gradina zoo sunt foarte lungi) apare un amarat in zare. Un pispiriu inspre 20 de ani. Merge cu mainile in buzunare si capul in jos. Imi ia un minut bun sa-l strig si sa-l fac sa se opreasca. Parca nu voia si pace. Cine stie ce film de groaza o fi vazut cu o seara inainte. Cand, in sfarsit, l-am oprit, mi-a luat inca cinci minute sa-i explic de ce am nevoie.Ma uitam in ochii lui si-l vedeam ca n-are niciun chef, da’ ca nici mintea nu-l ajuta prea mult.

– Da de ce nu iesiti pe poarta? asta era singura lui intrebare.

Pentru ca e prea mainstream si noi suntem doua excentrice care asa se distreaza in seara de Ajun, imi venea sa urlu, dar inca aveam nevoie de el. In sfarsit, l-am convins s-o ia pe Catinca peste gard. Cum a pus-o jos, a dat sa plece.

– Stai, bre, ca mai sunt si eu! mi-a scapat, ca nu mai puteam. In sfarsit, m-a ajutat si pe mine sa ma descocot de pe gard, care are vreo doi metri. I-am multumit, dar n-am mai apucat sa-l salut, ca ne-a intors spatele si a tasnit in noapte. Nici acum nu cred ca stie ce-a patit.

Nici femeia de la zoo nu stiu ce-a patit in seara aia si nici nu ma intereseaza. Cel mai bine-mi pare ca n-au venit si mama si tata in plimbare, ca pe ei nu stiu cum i-as fi facut sa sara gardul. Cred ca ne lua cu politia si cu pompierii si deveneam senzatia de Craciun a orasului. Da’ slava domnului, inca suntem feriti de celebritate.