Puiul de raton miji ochii si intinse labutele pe locul unde ar fi trebuit sa se afle mama lui. Gasi numai o adancitura in culcus, dar locul era cald, semn ca mama trebuia sa fie pe aproape. Inchise ochii si adormi la loc. Era vacanta, putea sa se rasfete cu inca niste somn. Si mai tarziu cu multe fructe si poate si cu niste inghetata.

Cand isi aminti de inghetata, puiul de raton sari din pat ca un arc. Inghetata, vacanta, joaca – asta era! Era prima zi de vacanta si avea o multime de lucruri de facut! Nu mai e vreme de dormit, scularea!

– M-am treziiit! striga el in timp ce-si arunca pijamaluta pe pat.

– De ce nu mai dormi? il intreba mama-raton intrand in camera. Doar..

– …e prima zi de vacanta!, striga si puiul, in acelasi timp cu ea. Am atatea de facut! Imi dai micul dejun?

Era asa nerabdator ca nici n-a asteptat-o pe mama lui si i-a luat-o inainte in bucatarie. Isi lua repede un castron si-o lingura, isi puse niste cereale si varsa lapte peste ele imprastiindu-l peste tot, apoi isi unse o felie de paine cu miere. Mama se uita mirata cum puiul infuleca si, pe masura ce termina de mancat, cum se manjea tot mai tare cu lapte si miere.

– Mwamwiii..zise puiul cu gura plina. Pwott swaaa..

– Intreaba-ma, te rog, dupa ce inghiti, altfel o sa te ineci, rase mama.

– Pot sa ma sui azi in copacul de la poarta? Ai zis ca in vacanta o sa fac tot ce vreau. Si pot sa fugaresc gainile? Pot sa ma joc cu catelul?

– Azi poti sa faci ce vrei, atata vreme cat nu iesi din curte. Eu o sa am niste treaba si va trebui sa ramai singur. Te rog sa nu te urci prea sus in copac si sa nu infurii cainele. Atata vreme cat ramai in curte si nu te pui in pericol, poti face ce vrei.

– Iuhuuuuu, la joacaaa! striga puiul de raton fericit.

– Mai usor, domnule. Mai intai du-te la baie si spala-ti blanita si botul.

Dar puiul iesea deja pe usa si n-a mai auzit decat „spala-ti botul”. Da, da, mai tarziu, mai tarziu! Afara, in curte, isi duse labuta la ochi sa se apere de soare. Isi aminti de „spala-te” cand isi baga gherutele pline de miere in ochi. Sa mai intre in casa? Nici gand! Tusti la iazul din curte. Isi inmuie labutele si boticul in apa, apoi se scutura si se uita cum picaturile de apa fac cercuri mici in iaz. Hahaha, dar ce-i acolo, sub apa? O multime de pestisori inotau incoace si-ncolo. La cat de vioi pareau, si ei erau cu siguranta in vacanta. Si poate aveau chiar chef de joaca!

Puiul de raton isi baga laba adanc in iaz, incercand sa prinda pestisorii. Era foarte distractiv si cumva enervant ca pestii ii scapau mereu printre degete. Erau lunecosi si se strecurau mereu din pumnul lui, fix cand credea ca i-a prins. Jocul asta i-a tinut ocupati ceva vreme. Si tocmai cand chiar reusi sa prinda un peste – ce sa vezi? Nu era un puiut, era chiar mama pestilor, care se intorsese acasa si nu prea avea chef de joaca. Puiul de raton duse prada in fata ochilor, dar pestioaica ii trase o coada peste bot si-l facu s-o arunce imediat inapoi. In apa, pestisorii faceau valuri cu coditele lor si se adunara in jurul mamei sa primeasca bunatatile pe care le adusese acasa. Unul iesi, totusi, si se uita cu o privire jucausa la raton, care parea sa spuna: „Vii si maine, da?”

– Vin, zise ratonul vesel, ca acum doar e vacanta. Papaaaa!

Nici n-apuca bine sa se intrebe ce sa faca mai departe, ca auzi un latrat. Sigur ca da, asta voia! Sa se joace cu puiul de catel. Alerga repede-repede si-l intreba:

– De ce latri?

Catelul nici nu-l baga in seama. Ratonul i se baga sub bot, dar catelul se dadu la o parte,  tot latrand si uitandu-se in acelasi punct. Ratonul se uita si el si incepu sa rada:

– Cum, de asta ti-e frica? Lasa-ma pe mine!

Facu un salt si se arunca pe o soparla care statea ascunsa in iarba. Dar soparlita era mai agera, iar ratonului nu-i mai ramase decat coada.

– Hahahaha, rase puiul de raton. Cineva o sa aiba de dat socoteala acasa!

– Ham! latra catelul la el. Ca sa scape, soparlele isi lasa coada in urma. Apoi le creste alta. Nu cred ca o sa-l certe nimeni acasa.

– Atunci, hai sa vedem cine strange cele mai multe cozi de soparla! zise ratonul si sari intr-o parte, fiindca tocmai mai ochise o soparlita.

Catelul se prinse in joc si alergara o vreme dupa soparle. Le urmareau cum se asaza pe pietre la soare, se strecurau dupa ele si sareau. Sau ratonul ridica cate o piatra, iar catelul fugea dupa soparla abia trezita din somn. La sfarsit, ratonul avea zece cozi, pe care si le puse peste degetelele lungi, ca pe niste gheare de vrajitoare.

– Sunt o maaare vrajitoaaare, canta el catre catel, si o sa te transform in….

– In ce?

– Nu stiu.

– Intr-un gandac.

– Ham! latra puiul de caine. Gandacii latra?

– Nu stiu, se opri ratonelul.

– Inseamna ca nu esti o maaaare vrajitoaaare, iar eu iti voi lua toate cozile de soparla.

Ratonul se apropie si incepu sa-l gadile cu ghearele lui facute din cozi. Catelul rezista o vreme, dar de la un moment dat n-a mai rabdat si s-a aruncat pe spate:

– Hahahaha, si pe burta, si pe burta! Ratonul il scarpina pe burta si catelul nu mai putea de placere. As mai vrea, ii spuse el puiului de raton, dar mi-e cam foame. Vii cu mine la masa?

– Nu, e prima mea zi de vacanta si n-o s-o irosesc dormind sau mancand! Pofta buna, ne vedem maine!

Ratonul se aseza putin sa se odihneasca. Isi ascunse cozile de soparla sub o piatra, ca pe o comoara, apoi mai statu putin la soare. Mmmm, ce e asta? Ce se aude dinspre burtica mea? Pfff, si mie mi-e foame! Se uita dupa catel, dar nu-l mai vazu. Totusi, s-ar mai fi jucat putin, nu s-ar duce in casa chiar acum. Se uita imprejur sa vada daca mai erau soparle, dar ii atrase atentia un mieunat.

O mama pisica isi invata puiul…sa manance. Castronul lor cu mancare era pus afara si mama ii arata pisoiului cum sa aleaga bobitele cele mai gustoase. Atat i-a trebuit ratonului! Avea si joaca, si mancare! Se furisa inspre pisici, apoi se arunca in mijlocul lor si lua o mana de bobite. Se trase apoi la o parte sa infulece. Pisicile erau atat de uimite de lipsa lui de politete, ca nu avura nicio reactie. Erau inmarmurite. Ratonul repeta saltul, mai lua o mana de boabe si fugi iar sa le manance. A treia oara, in schimb, mama pisica n-a mai suportat. A inceput sa-l miaune si sa-l certe si sa-i spuna ca nu-i frumos sa iei mancarea altuia fara sa ceri voie. Dar ratonul a mai facut ceva nepoliticos: s-a intors cu spatele la ea. Asta a infuriat-o de-a dreptul pe mama pisica, care s-a infoiat toata si i-a sarit in spate.

A fost randul puiului de raton sa se sperie. A luat-o la fuga cu pisica dupa el si nu s-a oprit decat in varful unui copac. De jos, pisica il certa in continuare si-i dadea de inteles ca mama raton o sa afle ce fel de baiat a crescut! Dar, in copac, ratonul era pe de o parte speriat, dar pe de alta parte nerabdator, pentru ca asta era o alta dorinta a lui pentru prima zi de vacanta – sa se catere in copaci. Pana la urma, dorinta de aventura fu mai puternica si ratonul se catara mai departe, lasand pisica sa miaune sub copac.

Cutreiera toata curtea, dar de data asta pe sus. Trecea din copac in copac, de pe o creanga pe alta, fara sa se gandeasca la pericole. E adevrat ca mama ii spusese de dimineata sa fie atent, dar cine se mai gandeste la asta cand are toata curtea sub ochi?? Ratonul isi facu un post de observatie si isi propuse sa vina acolo in fiecare zi. Mai vazu si niste locuri din curte pe care nu le cunostea si isi propuse sa le exploreze si isi zise ca n-ar fi rau nici sa dea o tura pe acoperisul casei, care, din copac, parea foarte imbietor. Mai ales ca pe acoperis se ridicau si cele doua hornuri ale casei, iar ratonul se gandi ca i-ar putea face mamei o surpriza foarte placuta daca ar cobori intr-o zi in casa pe horn, tocmai cand ea il striga la masa! Tare surprinsa o sa fie sa-l vada aparand asa de repede, chiar in bucatarie! Da, da, o idee foarte buna.

Tot gandindu-se la lucrurile pe care le-ar putea face, nici nu-si dadu seama ca inaintase prea mult pe o creanga. Era acum pe partea cea mai subtire, iar creanga se apleca si se clatina foarte tare sub greutatea lui. Nu mai putea sa se intoarca. Nu stia ce sa faca si se cam speriase. Incepu sa chitaie, apoi sa planga de-a dreptul. Mama inca nu era acasa si n-avea cine sa-l salveze. Ce-o sa se faca, bietul de el? Of, macar daca ar fi ascultat-o pe mama cand i-a zis sa nu se bage in bucluc! Puiul de raton incepu sa se zbata si un picior ii aluneca de pe creanga. Apoi al doilea, iar el ramase agatat numai in labutele din fata. Dar creanga se apleca tot mai tare cu el, atat de tare, incat, ce sa vezi, atinse pamantul, inat cu coada, apoi cu piciorusele. Dadu drumul la creanga si rasufla usurat. Ui, ce aventura. Ia sa fie el mai atent de-acuma.

Dar, tocmai cand sa se intoarca spre casuta, dadu cu ochii de un sarpe. Era un sarpe de casa, dar el nu stia asta. Nici sarpele, care era si el puiut, nu stia de spaima pe care tocmai o trasese ratonelul si care il facea sa fie foarte precaut. Daca e veninos? Se intreba ratonul. Daca imi face ceva? Se intreba si puiul de sarpe.

Si amandoi facura acelasi lucru in acelasi timp: se prefacura morti. Ratonul se arunca la pamant pe o parte, cu fata lui micuta spre sarpe. Sarpele ramase nemiscat, cu capul pe-o parte si cu limbuta scoasa, dar cu ochii spre raton. Statura asa o vreme, fara sa se miste. Cate unul mai deschidea ochii, sa vada daca celalalt a disparut. Dar, cum situatia nu se schimba, nu se miscau nici ei. De la o vreme, deschideau ochii tot mai rar, pana nu i-au mai deschis deloc. Adormisera amandoi.

Asa i-a gasit mama raton cand a ajuns acasa. La inceput s-a speriat rau de tot, cand a vazut ca puiul ei statea intins pe pamant langa un sarpe. Pe urma si-a dat seama ca e un sarpe inofensiv si s-a asezat intre ei. I-a asteptat pana cand au inceput sa miste. Primul a fost serpisorul, care a dat sa cada iar ca mort la pamant cand a vazut-o. Dar mama raton i-a facut semn s-o urmeze si i-a explicat ca totul e in regula. Puiul de sarpe se pierduse de mama lui, asa ca mama raton i-a propus sa vina sa stea la ei. Tare s-a bucurat serpisorul ca n-avea sa petreaca noaptea singur, fara nici un adapost si-a sasait:

– Mulsssumesssc frumosss. O sssa fiu un prieten foarte bun pentru puiul dumneavoasssstra.

– Cu siguranta, ii raspunse mama raton. Acum hai sa-l trezim.

Dar ratonelul deschisese si el ochii si rasufla usurat ca sarpele disparuse. Se ridica sa se duca in casa, dar se opri cand ii auzi vocea mamei:

– Mititelule, am ceva pentru tine. Mai bine zis, pe cineva.

– Pe cine, pe cine? Intreba ratonul si se intoarse repede. Inlemni insa cand o vazu cu sarpele langa ea, pentru ca nu stia ce vorbisera. Incepu sa tipe – exact asa, ca din gura de sarpe.

– Sssssi mie mi-a fossst frica de tine, ii zise sarpele. Dar eu sssunt abia pui sssi nici nu sssunt veninosss. Vrei sssa fim prieteni?

Ratonul nu stia ce sa creada.

– Serpisorul s-a pierdut de mama lui si i-am propus sa ramana la noi, sa ai mereu un prieten aici.

Ratonul se lumina la fata, apoi incepu sa rada si zise:

– Ce prostovani am fost amandoi sa ne speriem asa de tare!!! Si apoi: vrei sa-ti arat colectia mea de cozi de soparla?

– Sssigur ca da. Ssstii, ssoparlele sssunt nissste verisssoare indepartate de-ale ssserpilor, asss putea sssa vorbesssc cu ele sssa nu mai fuga de tine.

– Grozav! zise ratonul.

In seara aceea nu s-au intors acasa decat cand s-a innoptat si-au cazut franti de oboseala. Apoi sau jucat toata vara cu soparlele, catelul si chiar si cu puiul de pisica.