A fost odata un rege. Tara pe care o conducea el era undeva, la capatul lumii. Acolo, toti regii erau alesi si erau mereu urmariti de doi dragoni care aveau grija ca ei sa faca mereu fapte bune. Nu de putine ori regii au fost dati jos de pe tron de catre dragoni. Unii au fost chiar inghititi pe nemestecate.

Regele asta, din pacate, nu era un rege bun. El nu-si dorea decat sa fie puternic, nu-si iubea supusii. Ii era, totusi, frica de dragoni si se straduia sa nu faca prea multe rele. Pe dragoni ii ura de-a dreptul, nu suporta sa fie mereu urmarit si, mai ales, nu suporta ca cineva sa aiba mai multa putere decat el.

Intr-o zi, regele a iesit la vanatoare. Tragea cu arcul in tot ce misca, inclusiv in oameni. Fiindca era la vanatoare, era usor sa spuna ca a confundat un om cu un animal. Asa ca n-a mai tinut cont de nimic si-a inceput sa traga cu arcul la intamplare. A ucis aproape un sat intreg. De ce si pe cine voia sa se razbune, nimeni nu stia. Cand sa iasa din sat si sa intre in padure sa vaneze animale, a vazut miscare intr-o curte. O fata incerca sa se ascunda. Manios, regele s-a dat jos de pe cal si s-a luat dupa fata. Din casa, a iesit insa tatal fetei care l-a certat pe rege:

– De ce ne omori? Noi suntem ultimii oameni din satul asta. Fata mea se marita maine, las-o macar pe ea sa traiasca, sa faca copii si sa readuca satul la viata.

– Cum, a zis regele, indraznesti sa-mi stai in cale? Si, fara sa zica altceva, a dus arcul la ochi.

– Gandeste-te macar ce-o sa-ti faca dragonii daca afla! a strigat omul.

– Ah, dragonii! Ii urasc! As vrea sa fiu eu dragon, sa am toata puterea lor! Si, oricum, n-au ce sa-mi faca, pentru ca acum sunt la vanatoare, iar tu semeni foarte bine cu un mistret, iar fata ta cu o caprioara!

Dar regele nu stia ca dragonii se roteau in zbor deasupra padurii chiar atunci. Cand au vazut rautatea regelui, dragonii au coborat si unul dintre ei l-a luat in gheare.

Taranul a ramas mut de uimire. Inca simtea respiratia fierbinte a dragonilor si nici nu-si putea inchipui ca a ramas in viata.

Sus, in aer, dragonii vorbeau intre ei:

– Sa ne gandim, frate!

– Da, sa ne gandim.

Se concentrara amandoi si-si inchipuira in acelasi timp o insula indepartata, pierduta in ocean. Intr-o clipa erau acolo. Aceea era insula lor secreta, pe care nu o putea gasi nimeni si care aparea doar daca te gandeai foarte tare la ea. Chiar daca ar fi trecut vase de navigatori sau de pirati pe-acolo, tot n-ar fi vazut-o.

Il aruncara pe rege pe nisip si coborara si ei, unul in dreapta si unul in stanga lui.

– Pentru ce ai facut la vanatoare si pentru celelalte multe lucruri rele pe care le-ai facut de cand esti rege, nu meriti sa mai conduci tara asta, i-a spus unul dintre dragoni.

– Te-am fi mancat pana acum, dar te-am auzit cand ai spus ca ai vrea sa fii dragon, a spus si celalalt.

– Din cauza asta, pedeapsa ta va fi sa traiesti ca un dragon, sa faci ceea ce face un dragon, sa mananci si sa dormi ca un dragon.

Regele tremura de frica, dar tot ii ura. Ii ura pentru ca erau mai puternici si mai buni decat el. Ii ura pentru ca ar fi putut sa-l omoare intr-o clipa, dar n-au facut-o. Ii ura pentru ca ei stateau in calea lui.

– Eu sunt regele in tara asta. O sa aduc cei mai priceputi vanatori de dragoni si o sa va vin de hac! a strigat el.

– Nu uita ca nu mai esti in tara ta. Acum tu o sa faci ce-ti spunem noi sau daca nu…

– Daca nnnu, ce? se balbai regele.

– Daca nu, o sa mancam bine la cina.

Venea noaptea. Dragonii zburara pe cea mai inalta stanca si ii zisera regelui:

– Haide, sa nu te prinda noaptea pe plaja. Vino aici repejor si la culcare. Dragonii se intinsera, isi asezara aripile pe langa corp, isi pusera capetele pe labele din fata si incepura sa se uite la rege cum se catara pe stanci. 

Sarmanul rege facea tot ce putea. Hainele il incurcau si nici nu era obisnuit sa faca vreun efort. Stancile erau abrupte si nesigure si el abia urca.

– Mai repede, ca eu adorm! striga un dragon.

– Haide, ca n-avem toata noaptea.

– Si vezi sa te pui la adapost, ca s-ar putea sa ploua.

Dragonii se prefaceau adormiti, dar, de fapt, il urmareau cu mare atentie. Regelui i-a trebuit mult timp pana sa ajunga langa ei. Avea hainele ferfenita si mainile pline de sange.

– Va urasc! O sa scap de-aici si o sa va vin de hac! tipa el furios.

– Frate, tie nu-ti miroase a sange?

– Oho, sange cald, proaspat, foarte, foarte ispititor.

– Si de ce nu-l mancam si gata?

– Pentru ca nici macar sa-l mancam nu merita.

Regele se acoperi cum putu cu hainele care-i ramasesera, isi cauta un loc mai neted unde sa nu-i intre nici un varf ascutit in carne si incerca sa adoarma.   

Dar nu putea dormi. Se tot gandea la ce se intampla cu el si cum ar fi putut sa scape. Cand dragonii au inceput sa sforaie (pentru ca si dragonii sforaie, uneori au probleme  de respiratie din cauza flacarilor), i s-a parut ca ar fi in siguranta. S-a ridicat incetisor si a inceput sa caute un loc pe unde sa coboare pe plaja. Cerul era acoperit de stele si lui i se parea ca ar putea sa-si gaseasca usor drumul, dar n-a fost asa. A calcat gresit si piatra pe care pusese piciorul s-a prabusit in gol. Regele a alunecat si el. A incercat sa se tina de pietre, dar mai rau s-a zdrelit. Cand a aterizat, in sfarsit, pe plaja si a incercat sa se ridice, ce sa vezi? Dragonii erau deja langa el.

– Of, chiar n-ai inteles ca n-ai scapare, nu? l-au intrebat ei. Un dragon l-a luat din nou in gheare si l-a urcat pe stanca.

– Acum e cazul sa nu ne mai jucam, pentru ca maine avem treaba multa.

Degeaba. Ranit, regele n-a putut sa adoarma toata noaptea. Dimineata l-a gasit treaz, uitandu-se la dragoni. De ce le pasa dragonilor de oameni? se intreba el. Puteau zbura, puteau face ce voiau, aveau si puteri magice, puteau sa fie stapanii tarii. Cu toate astea, dragonii se asigurau doar ca regii alesi sunt buni.

– De ce faceti asta? s-a trezit ca intreaba cu voce tare.

– Pentru ca ti-ai dorit sa fii dragon, zise unul dintre ei, deschizand un ochi.

– Nu, de ce aveti grija de oameni, in loc sa-i stapaniti voi. Ati putea sa-i obligati sa faca orice pentru voi.

– Pentru ca oamenii nu pot fi condusi decat de oameni, pentru ca oamenii sunt fiinte ciudate pe care numai alti oameni ii pot intelege.

– Mi-e foame, sopti regele.

– Hahaha, sunt sigur ca pana acum ai fi biciuit deja doi servitori pentru ca mancarea era rece! Ma tem ca acum va trebui sa-ti gasesti singur mancarea, ca un om de rand.

– Sau ca un dragon, spuse si celalalt, ridicandu-se. Dragonul isi deschise aripile si isi lua zborul. Ne vedem diseara pe stanca asta, la culcare! le mai zise din aer si apoi disparu.

– Asa e, pe diseara! zise si al doilea dragon, deschizandu-si aripile.

– Cum, ma lasati singur aici?

– N-ai cum sa pleci. Insula asta nu exista. Mergi si cauta-ti ceva de mancare si ne intalnim la noapte.

Regele ramase singur, cocotat pe stanca aceea inalta. Ranile il dureau si era obosit. Se inveli la loc si incerca sa adoarma, dar in scurt timp n-a mai suportat caldura care venea de la soare.

Se uita in jos, dar povarnisul era prea abrupt. Pe partea cealalata a varfului panta parea mai lina. Cobori si ajunse la marginea unei paduri. Nu prea stia ce sa faca, dar se lasa dus de foame. Vazu animale in padure si se gandi ca daca ar fi avut arcul la el, cu siguranta ar fi vanat ceva pentru pranz. Culese niste fructe si-si mai potoli putin foamea si merse intruna prin padure, sa vada unde se termina. Se gandi chiar ca n-a mai mers asa de mult pe jos de cand era copil si umbla cu doica lui dupa ierburi. Asa ii veni ideea sa caute ceva care sa-i vindece ranile si sa-i treaca durerea.

Cand a iesit din padure cu tot ce-i trebuia, a vazut ca incepea sa se insereze. Si a ramas foarte surprins sa vada ca a iesit din padure exact prin locul prin care intrase, desi lui i se paruse ca a mers numai inainte.

– Cine stie, poate o sa aflu maine.

Se aseza pe o piatra si-si infasura ranile in niste frunze si ierburi, apoi urca incetisor pana la stanca. Dragonii tocmai veneau si ei in zbor.

– Ce-ai facut azi, fratioare? intreba unul dintre ei.

– Am mancat un conte rau care-si batea copiii. M-am cam saturat pe vreo doua zile. Tu?

– Eu am mancat o ducesa care si-a batut servitoarea pentru ca a varsat vin pe rochia ei, desi fata a ametit fiindca era nemancata de cateva zile, a zis celalalt. Ducesa era cam slabuta, asa ca maine o sa trebuiasca sa ies din nou.

Regele ii asculta cutremurat.

– Si tu, rege, ce-ai facut azi? Te-ai intalnit cu cineva?

– Cu nimeni, insula e pustie.

– Hahaha, rase un dragon. Ba am impresia ca te-ai intalnit cu cineva, asa-i, frate?

– Chiar asa.

– Cccu nimennni, se balbai dragonul, cu nimeni. Ii era frica sa nu creada dragonii ca ii minte si sa nu-l manance si pe el, ca pe conte si pe ducesa.

– Mai gandeste-te si poate ne spui maine dimineata.

Din nou, regele n-a putut inchide ochii. De data asta n-a mai vrut sa fuga, s-a tot gandit la ce-i spusesera dragonii, cum ca s-a intalnit cu cineva. Cand a adormit, s-a visat din nou mic, alergand prin padure. Pe vremea aceea n-avea nicio grija, nu-si dorea decat sa creasca si sa devina un rege bun. Parca era alt om. Deschise ochii dintr-o data si tipa:

–  M-am intalnit cu cineva! Cu mine cand eram mic! Mi-am amintit de mine cand eram mic!

– Hahahaha, incepi sa te descurci, rase unul dintre dragoni. La culcare acum, ca acusi se face dimineata! 

Dimineata, regele se trezi cu greu, dar dragonii ii respirau langa obraz.

– Noi plecam, ii zise unul dintre ei, avem treaba multa azi. Ne vedem diseara.

– Stati putin, zise regele. Ce treaba aveti? Si nu mi-ati spus ieri, de ce luati mereu apararea oamenilor?

– Pe diseara! raspunsera dragonii si-si luara zborul in acelasi timp.

Furios, regele arunca o piatra dupa ei. Normal ca nu-i nimeri, dar isi dadu seama ca se simte mai bine.

Cobori din nou spre padure si stranse din nou ierburi de leac si fructe. Adormi chiar o vreme sprijinit de o buturuga acoperita cu muschi, iar cand se trezi era si mai in putere. De data asta, a mers mai repede prin padure si a iesit intr-un camp larg, pe unde trecea un rau. Imediat isi scoase hainele, spala ce mai putea fi purtat si se spala si el. In timp ce statea in apa, se mira si el cum de-i venise ideea sa-si spele hainele. Niciodata pana atunci nu mai facuse asta. De fapt, niciodata nu-i trecuse prin cap ca ar putea sa-si spele hainele singur! Dar caldura era prea mare, iar el era obisnuit sa poarte mereu haine curate si confortabile. Si tot atunci se gandi ca nu-i fusese prea usor sa le spele, dar se simtea bine ca a facut-o. Gandul il duse la femeile care spalau la curtea lui si la muntii de rufe pe care trebuiau sa le curete in fiecare zi.

– Si daca lasa vreo pata, harsti! Li se lua gatul, isi aminti regele cu voce tare.

Se mai odihni cat se uscau rufele, apoi porni mai departe pe camp. Intra apoi in alta padure, care parea mai putin deasa. Culese si de-acolo niste fructe si le manca. Cand sa iasa si din padurea asta, isi dadu seama ca e din nou in fata stancii pe care dormeau noaptea.

– Pffff, isi zise, trebuia sa ma gandesc. Incepu sa-si dea seama ca insula era, cum ziceau dragonii, vrajita si ca orice-ar face, seara trebuia sa ajunga in acelasi loc.

– Ia uite la regele nostru! zise un dragon pe stanca.

– Ce fapta buna ai facut azi, marite rege? rase si celalalt.

Regele se intrista. Se bucurase de fructe si de hainele curate, dar nu facuse nicio fapta buna.

– Nimic, sopti el, temandu-se, ca si cu o seara inainte, sa nu fie mancat.

– Nu te cred.

– Nici eu.

– Dar n-am facut decat sa mananc si sa-mi spal hainele. Si sa fac o baie, zise regele.

– Daca ai fi fost la curte, ai fi mancat singur? Ti-ai fi curatat singur hainele? Te-ai fi spalat singur? Nu cred. Am impresia ca tocmai ai invatat cum e sa-ti porti singur de grija – la fel ca un om de rand.

– Sau ca un dragon, spuse celalalt. La culcare, acum.

In noaptea aceea, regele a dormit mai bine. Spre mirarea lui, dimineata era singur pe stanca. Dragonii plecasera amandoi. Regele era iar furios, fiindca si-a dat seama ca dragonii tot nu-i raspunsesera la intrebari. Pleca din nou in padure. Mergea mai repede si se simtea tot mai bine. Era suficient de puternic acum sa se catere intr-un copac. Ceea ce a si facut. A rupt o ramura, a curatat-o, a legat-o de la un capat la altul cu niste fire lungi de iarba impletite si si-a facut un arc. Din alte bete si-a facut sageti. Era timpul sa manance niste carne. Merse prin padure, dar nu vazu decat niste veverite in varful unor copaci. Lui ii era foame adevarata, cauta iepuri. Iesi din nou din padure pe campul prin care trecea raul si acolo dadu de o multime de iepuri. Cel mai aproape de el era o iepuroaica cu vreo sapte pui.

– Haha, o sa mananc pe cinste si o sa-mi mai si ramana! zise regele. Incorda arcul si ochi. O vazu insa pe iepuroaica cum isi strange puii in spatele ei, ca sa-i apere. La ce-mi trebuie opt iepuri? gandi regele. Dar se simtea in putere si voia sa-i ucida. De ce? se intreba din nou. Ar fi omorat si mama, si puii. Sau numai mama. Si atunci cine ar mai fi avut grija de pui? Furios pe el insusi, pentru ca nu mai gandise asa niciodata, regele intoarse arcul si nimeri un alt iepure. Il jupui si-l manca si-i pastra blana. Nu stia cata vreme avea sa mai stea pe insula, macar sa fie pregatit.

Fiindca de-acum stia ca oriunde s-ar duce, seara tot la stanca lui ajunge, merse tot inainte. Pe unde trecea, animalele se fereau de el. Mai putin o vulpe cu piciorul prins intr-o radacina, care se zbatea foarte tare. Regele mai intai a trecut pe langa ea, pe urma s-a intors si a vrut sa o omoare pentru blana. Dar ce fac cu carnea ei? se pomeni ca se intreaba. Marai nervos si dadu sa plece iar. Vulpea se zbatea in continuare. Aproape fara sa-si dea seama, regele se intoarse si scoase piciorul vulpii din capcana. Vulpea o zbughi fara macar sa-l priveasca si se ascunse intr-o scorbura.

– Si nici macar n-a zis multumesc, nerecunoascatoarea! striga regele, dar apoi izbucni in ras: uite am ajuns sa vorbesc singur si sa cred ca vulpile pot vorbi! Cum sa-mi spuna multumesc, hahahaha!

Cand a ajuns la stanca, dragonii il asteptau deja.

– Fratioare, zise unul dintre ei, tu stii ce-a facut regele nostru azi?

– Regele nostru a salvat o familie de iepuri si o vulpe. Regele nostru a fost bun.

– Poti sa crezi asa ceva? Regele nostru are si minte, si inima. Si chiar le poate folosi pe amandoua!

– Ce era sa fac? intreba regele ametit.

– Nimic altceva decat ceea ce ai facut. Cred ca esti pregatit.

– Pentru ce? intreba iar regele.

– La culcare, ii zise dragonul suflandu-i fierbinte in fata. O sa afli.

Regele dormi iar ca pe ace. Ce-aveau dragonii de gand sa-i faca? De ce-l tineau asa, liber si prizonier in acelasi timp? Cand aveau de gand sa-l pedepseasca? In noaptea aceea, regelui i se facu, pentru prima data de cand era pe insula si pentru prima data in viata lui, dor de familia sa. De mama si de copiii sai, de doica cea batrana si chiar si de sotia lui, pe care o trimetea mereu in varful unui turn cand i se parea prea cicalitoare. Cu niciunul nu se purtase bine. Nici cu poporul lui nu se purtase bine. Oare au alt rege acum? Daca ar mai fi rege, tot asa s-ar purta? Poate ca nu.

Dimineata il prinse tot gandindu-se la ce facuse si la ce-ar face de-acum inainte. Dragonii se trezira si isi intinsera aripile.

– Haide, azi mergem sa mancam impreuna.

Unul dintre dragoni l-a luat pe rege in gheare si-au zburat spre interiorul insulei. Se oprira pe camp. Un dragon prinse o caprioara, celalalt sufla flacari si o rumeni. Regele nu stia ce sa creada.

– Mananca, nu mai astepta, ii spusera.

Au mancat toti trei. Pe urma, regele simti ca il ia somnul si adormi chiar acolo, pe camp. Minunea s-a intamplat cand s-a trezit. Imaginile i se miscau in fata ochilor si nu vedea prea clar. Vru sa se stearga la ochi, dar se rani si scoase un tipat puternic. Isi apropie degetele de fata si observa ca nu erau degete, ci gheare. Incerca sa se miste, dar corpul lui era greoi si nu il asculta. Ofta, dar aerul care-i iesea pe nari era fierbinte.

– Ce se intampla cu mine? intreba, dar nu-si recunoscu vocea.

– Ti-am indeplinit dorinta.

– Intinde-ti aripile si zboara. Azi esti dragon.

– Dragon??

– Da. Dragon, cu toate puterile unui dragon. Azi te vom duce in tara ta.

Cei trei dragoni zburara pana in tara regelui. Din zbor, regele vedea cum pe campuri mucnesc tarani, cum in orase se coace paine si se construiesc case. Dar mai vazu si cum oamenii regelui – curteni si soldati – lovesc oameni de rand. Auzi plansul unor copii ramasi fara parinti. Se invarti ce se invarti si apoi spuse:

– De-ajuns. Am inteles de ce tineti asa de mult la oameni. De sus, de la voi, lucrurile se vad altfel decat de jos, de la mine. De sus, toti suntem la fel de mici.

– Da. Se pare ca ti-ai invatat lectia.

– Mai bine decat credeti.

Toti trei dragonii s-au intors pe insula. L-au lasat pe rege sa mai zboare, fiindca zborul e foarte placut, si sa mai fie dragon pana seara. Apoi s-au catarat toti trei pe stanca si s-au culcat.

A doua zi, regele s-a trezit om la loc. Ii parea rau ca nu mai poate fi dragon, dar acum ii placea de ei, nu ii mai ura.   

Dragonii il dusera inapoi in tara lui. De data asta, insa, nu il mai tineau in gheare. Regele s-a intors pe spatele unui dragon. In felul asta, dragonii aratau oamenilor ca le dau inapoi un rege pe care si ei il accepta. Oamenii l-au primit inapoi pe rege, iar el a incercat, din ziua aceea, sa le arate ca merita increderea lor si a fost un rege bun pana la sfarsitul vietii lui.