Catinca face in continuare exercitii de mers singura la cumparaturi. Eu o las, o astept tot mai departe, dar tot imi tremura inima cand trece strada.

O astept pe langa bloc. Vine in fuga. Are in mana cumparaturile si restul. Ochii ii stralucesc.  

– Catinca!! 

– De ce nu esti in casa? ma cearta.  

– Am avut ceva de luat din masina, o mint.  

– Uite, zice, mi-a dat restul. Si bon.  

Apoi ofteaza cu voce mica si ochi de caprioara: 

– Primul meu bon! 

Presupun ca o sa-l pastram in caietul de amintiri.