Ieri ne hahaiam cu niste prieteni despre ce-a zis unul sau altul ca nuca-n perete si mi-am adus aminte de povestea spusa de un prieten de familie la un foc de tabara, dupa niste pahare de vin. Nu stiu daca i s-a intamplat lui, nu stiu daca i s-a intamplat altcuiva, asa cum a zis el, nu stiu daca s-a intamplat cu adevarat, dar e misto.

Omul nostru lucra in TVR, de unde vine si povestea. Pe vremuri, sa lucrezi la Viata Satului era o chestie. Mersul la filmari la ceapeuri (Cooperativa Agricola de Productie, pentru cine a deschis televizorul direct pe PROtv) se lasa invariabil cu portbagaje cu mancare, ceea ce era ceva. Sau daca nu, cu cel putin un chef bine alimentat la fata locului, stropit din belsug, iertati-mi vulgaritatea, nu numai cu alcool. Ca sa iasa reportajul si sa creasca productia la hectar, uneori mai punea umarul (well..) si cate o fata din sat.

La o filmare din astea, reporterul e primit cu toate bunatatile din comuna, inclusiv o tanara capabila sa transmita la centru mesajul taranilor din CAP. Noaptea-i lunga si de la un moment dat friptura se amesteca cu tuica, vinul cu salata boeuf si toate cu prietenia cu localnicii si localnica. Gandurile se-ntuneca si pacea se asterne peste toate.

A doua zi dimineata, reporterul e trezit de un fosnet. Isi intoarce capul mare si greu in directia zgomotului si ochii lui mijiti surprind o femeie care tocmai isi pune chilotii pe ea. Femeia il vede ca misca si-ntreaba, tematoare ca ar putea sa strice toata bunavointa pe care a cladit-o cu o noapte-n urma:

– Buna dimineata, tovarasu’ reporter. Mai sirviti sau ma-mbrac?