Zilele trecute o coteam usurel de la Horezu spre Bucuresti, usor tristi ca ne-asteapta casa si caldura si treaba. Parca am mai fi vrut sa mergem pe undeva, parca nu prea mai aveam vreme. Da’ iaca, nu iesim bine din Horezu si vad ca intram in Costesti.

– Ce-i la Costesti? zic eu.

– Pacea de la Costesti, zice el.

– Clar, trovantii, asta e. Ia opreste-aici.

Nu pare, dar in mintea mea totul se leaga. Am auzit prima data de trovanti cand cu Radu Vasile si cu opritul minerilor la Costesti. Ii vazusem intr-o poza, niste pietroaie mari cu mineri presarati printre ei. De-atunci i-am tinut minte, doar si pentru ca la mine-n cap trovanti suna a truveri, trubaduri si minnesangeri. Si mineri, desigur.

 

Poiana cu trovanti

Oprim langa un batran care se uita cu admiratie la curcile lui care ciuguleau pe marginea drumului.

– Nu va suparati, unde gasim trovantii? intreb rotund, ca o turista de Bucuresti cu ochelari de soare ce ma aflu.

– A????

– Bolovanii.

– Aaa, imediat aiciea, dupa colt.

Ne-am inteles, asta conteaza. Dupa colt, la vreun kilometru, doua porti mari inchid Muzeul Trovantilor. De fapt, nu lasa masinile sa intre in poienita in care zac niste pietroaie de forme care mai de care mai ciudate. In spatele lor, un mal urias de nisip, ca o duna din Sahara, le e si mama si tata. Acu niste milioane de ani, malul de nisip s-a gandit sa scuipe bolovanii astia. Pare ca inca n-a terminat.

 

Pe locuri, fiti gata, sariti!

Pardon, nu asa. Scrie aici cum s-au format trovantii:

Panoul cu explicatii. Si in engleza, ca sa nu inteleaga nici strainii.

Pentru cine nu crede ce-a citit, repet: „Procesul de formare al trovantilor (sic) face parte din diageneza timpurie (sindiageneza). Datorita existentei fluidelor in spatiul interstitial, premisa fundamentala a tranformarilor de natura chimica, apare procesul de cimentare. Sensul, viteza si directia de deplasare a fluidelor au fost controlate de gradientii de presiune si de diferentele de densitate. Cimentul s-a depus in sedimentul in curs de comprimare din solutii al caror chimism a rezultat in urma interactiunii locale dintre fluidul interstitial si clastele preexistente. Factorii care controleaza formare cimentului sunt: concentratia solutiilor, pH-ul, Eh-ul, temperatura sistemului, presiunea geostatica si hidrostatica.”

Cine a-nteles din prima, mana sus! Prietenii mei geologi sunt rugati sa intervina cu detalii despre era in care s-au produs maimutele astea. Si nu va zgarciti cu cuvinte precum: mezozoic, cretacic timpuriu sau tertiar.

Am mai vazut oroarea asta si-n alte muzee si mai ales in rezervatii naturale, unde oamenii is imbiati cu frumusetile tarisoarei noastre dragi, toate atent si inutil impartite in clase, subclase, specii, toate cu nume latinesti si numai din cand in cand cu cate-un nume romanesc zis asa, cu mana la gura, de parca ar fi rusinos. Nu zic sa nu fim specifici si corecti, dar parca explicatiile astea sunt facute de specialisti pentru specialisti, nu pentru hoardele de familii in slapi si bermude venite in concediu sa vada natura noastra dacica si frumoasa.

La naiba, nu mai folositi cuvinte din astea, ca vin copii mici pe-aici! Daca ii spui unuia de patru ani de presiunea geostatica si hidrostatica, il sperii si-incepe sa urle de nu-l mai impaci nici cu trei episoade de Spongebob. Spuneti-le o poveste frumoasa despre niste pietre ca niste oua de dragoni, facute de-o natura jucausa din nisip si apa si-asa o sa-nteleaga si-o sa vrea sa asculte. Si, sa ma iertati, o sa-nteleaga si ma-sa si ta-su, care-s mai tari de fire si nu se sperie de cuvinte, dar nici nu pricep nimic din ele.

Oua de balaur. Asa-i ca acum e limpede?