Ieri am cunoscut-o pe Mara, ne-am intalnit cu afaceri, pentru ca mama ei face cele mai misto margele de hartie. Nu mai insist asupra afacerii, s-a prins toata lumea.

Selfie cu Hamlet la gat.

Oricum, fiindca eu n-aveam ce sa-i arat, am facut ca evreul din poveste care n-avea ce sa-i arate lui Rotschild si i-a aratat ce rabin prost aveau in sat si am dus-o cu masina pana la ora ei de sport. Dintr-una-n alta, am ajuns sa-i povestesc cum am invatat sa conduc si mi-am adus aminte de momentul meu suprem din timpul scolii de soferi.

Dupa ce-am dat afara un instructor si l-am facut pe altul sa plece singur, la cinci ani dupa ce am facut prima data scoala de soferi n-am mai avut cum sa evit destinul si-a trebuit chiar sa invat sa conduc. Instructorul asta nou era un batranel libidinos care-mi povestea tot soiul de traznai sexuale din viata lui si cred ca numai faptul ca eram insarcinata l-a facut sa nu-mi propuna si mie una. Pana la urma ne-am acceptat asa cum eram si ne-am si imprietenit si el a fost ala care m-a invatat sa conduc. Dar n-a fost usor, pentru ca mie-mi era frica de strada, de oameni, de masina pe care o conduceam si de celelalte masini.

Si mai ales eram innebunita ca trebuia sa fac foarte multe lucruri in acelasi timp, cu parti diferite ale corpului meu: piciorul stang pe ambreiaj in timp ce piciorul drept e atent si se plimba intre frana si acceleratie, mana stanga pe volan in timp ce mana dreapta e pe schimbatorul de viteze. Si peste toate, ochii mei trebuie sa se uite permanent in fata, in spate, in sus, in jos, la stanga si la dreapta. Am obosit numai cat am scris.

E, si-ntr-o zi frumoasa de toamna, pe mijlocul lui Mihai Bravu, instructorul meu nu se mai abtine si tipa:

– Da’ mai uita-te si tu in oglinda!!

– De ce, tresar eu blonda, am ceva?

***

Cand o sa mai prind curaj o sa va spun si povestea cu Viata-i greu – faza pe calcat pensionari pe trecerea de pietoni.