Regele Mihai i-a retras printului Nicolae „calificativul de Alteta Regala” odata cu dreptul de succesiune la tron.
Ceea ce-mi aduce aminte de o povestioara dintr-un judet pitoresc, de la inceputul anilor ’90. Maiestatea Sa, Regele Mihai, era in vizita la o manastire, insotit de toate notabilitatile judetului. S-a ramas peste noapte. Poate ca seara s-a stat mai mult la masa, poate ca nu. Poate ca relatiile s-au strans, poate ca nu. De dimineata, lumea se trezeste si se primeneste si se iese din camere conform protocolului. La intalnirea de la micul dejun, Presedintele Consiliului Judetean, probabil in virtutea apropierii dintre republica si monarhie de cu o seara in urma, il saluta pe Rege amical-protocolar:
– ‘Neata, Majestate.
Deci nu mi-e foarte clar care-i treaba cu titlurile si calificativele regale si la ce folosesc ele.