Suntem prieteni de aproape douazeci de ani, am baut impreuna, am fost la examene, zile de nastere, mutari, nunti, botezuri, divorturi, din pacate si inmormantari impreuna, am facut copii (fiecare cu cine-a vrut, nu impreuna). Urmatorul pas firesc a fost sa mergem in vacante si concedii impreuna. In fiecare an incarcam copiii in masini sau avioane si mergem sa innebunim si alte tari. Incepem, firesc, cu politistii de frontiera. Preferatii nostri sunt aia de granita, nu de aeroport.

At our best, am plecat in creierii noptii ca sa nu prindem aglomerat la un punct de frontiera – altul decat Ruse. La o trecere practic goala, a fost nevoie de o ora pentru cinci familii pentru ca:

– Buna dimineata. Actele, va rog.

– Buna dimineata. Pasaportul meu si al copilului si hotararea de divort.

– Definitiva?

– Definitiva.

– Original?

– Original.

– Copie aveti?

– Pana acum nu mi-a trebuit.

– Avem nevoie.

– Faceti dumneavoastra?

– Facem noi.

10 minute. Pe scurt:

• Eu sunt divortata cu un copil – a trebuit sa arat toate actele;
• O prietena e vaduva cu doi copii, dar ea nu poarta numele sotului – a trebuit sa arate toate actele;
• Doi prieteni nu sunt casatoriti, dar au copii – au trebuit sa arate toate actele;
• Doi prieteni sunt casatoriti si au un copil, dar nu au acelasi nume de familie – au trebuit sa arate toate actele;
• Un prieten e unchiul copiilor cu care vine si nici masina nu era a lui – a trebuit sa arate toate actele.

In spatele nostru coada crestea cu fiecare hartie pentru care politistii mai voiau sa faca copii. Stiti voi, copii xerox, nu copii cu muci la nas. Era patru noaptea si aerul era placut si racoros. Numai bun sa mai iesim din masini si sa ne aprindem cate o tigara sub pretextul nerabdarii. Paream nelinistiti, dar cumva ne bucuram ca sufera si altii din cauza copiilor nostri. Credeti-ma, e un mod placut sa incepi o vacanta cu multi copii intre doi si opt ani.

Saptamana viitoare plecam iar. Inainte de mirosul marii, anticipez tremuratul politistului de frontiera in noapte.