Sa te lasi noaptea in voia insomniei si sa nu te lupti cu ea pentru ca stii ca a doua zi poti sa dormi.
Sa bei cat vin iti trebuie ca sa uiti de tine si sa accepti mahmureala de a doua zi pentru ca ti-o poti permite.
Sa pleci la cumparaturi la supermarket, dar sa ratezi drumul intentionat si sa conduci pana in alt oras fiindca vrei sa fugi unde vezi cu cu ochii si sa te intorci numai cand esti bine.
Sa conduci 140 de kilometri fara sa vezi nimic, cu mintea complet amortita. Sa-ti lasi corpul in pace sa faca tot ce stie el mai bine.
Cand, in sfarsit, incepi sa simti ceva, sa poti sa plangi in voie, pentru ca nu te vede nimeni.
Am privilegiul asta pentru ca nu-i Catinca acasa. Dar de multe ori nu-mi permit sa-mi ating pragul de jos, ca descarcarea sa fie completa. Ca sa compensez, incerc sa fiu mai buna cu mine, sa-mi gasesc placeri cumparate. Numai ca in loc de placeri se-aduna frustrari nerezolvate, care uneori se fac mai mari decat pot duce. Imi venea sa fac asa, un soi de apel general, dar mi-am dat seama ca nu-s decat in mintea mea si-atunci nu pot vorbi decat cu mine: haide, nu e un lux, e o nevoie, o chestie igienica. Gaseste-ti si-n alte dati timp sa te scalzi in propria ta mizerie, nu numai o data pe an. Altfel o sa fii mereu in acelasi timp si domnul saritor, si batrana care nu vrea sa treaca strada si nu stiu cui ii place sa stea mereu langa cineva care se lupta cu el tot timpul.
Ma bucur ca ai ales sa ai o atitudine pozitiva fata de tine. Tine minte ca nu esti singura. Chiar daca nu comentez prea des, sa stii ca ma gandesc mereu cu drag la tine 🙂 Esti puternica, si drumul pe care te afli, chiar daca e acum greu si spinos, o sa te duca unde trebuie. E greu sa ne acceptam asa cum suntem, sa ne gasim toate traumele, frustrarile, rautatile si sa le luam ca atare si sa ne iubim cu toate bune si rele. O sa reusesti sa treci peste asta, sunt sigura. Te imbratisez 🙂
Multumesc, Ioana, multumesc frumos.