Undeva, in lume, incepe scoala. Asa ca sa scriu despre Tipex, zic. Doar ca   ceci n’est pas un  articol platit. Pentru ca Tipex nu e chestia aia alba de sters 2+2=5, e un caine alb cu coada mereu in sus.

Acasa e cuminte ca un inger alb (e?). A crescut cu doi baieti, dintre care pe unul il cheama Leonidas, asa ca e rabdator ca un bunic si ii lasa pe cei 9 plozi ai nostri sa-l alerge, calareasca sau traga de coada in voie. La masa sta linistit si hapaie muste si-ti mai arunca din cand in cand cate o privire de cersetor demn, care nu cere, dar se asteapta sa primeasca. Si primeste. Nu l-am auzit niciodata latrand. Minunat. Aproape mi-as lua si eu un caine.

Cand iesi la plimbare, insa, se tine dupa tine ca raia si-ti face tot atatea belele. Incearca sa omoare fiecare motociclist de pe drum tasnind la roata fara un sunet, pe urma incearca sa se omoare el fiindca n-a reusit, stand nemiscat pe mijlocul strazii cand trec masini. Daca a plouat, nu rateaza nicio balta. Sare-n ea cu toate labele si pe urma se apuca de leorbait. Dupa aia vine mandru si se uita la tine cu privirea de „ia, ce-am facut!” si se mai si freaca de tine cu noroi.

Placerea lui a mai mare sunt pisicile. E cunoscut in tot satul si nu e primit la nicio terasa. Toate fetele batrane isi inchid pisicile in casa cand ii vad coada alba ca un steag pe strada. Numai ieri seara la o plimbare scurta a urcat trei pisici in copaci si una pe casa. Asa de sus ca nu stiu daca nu cumva si-au petrecut noaptea acolo.

Satul asta ar putea fi pus in ghidurile turistice ca „sngurul loc unde pisicile stau in copaci.” Si n-ar fi o minciuna.

N-am o poza cu Tipex, dar am una cu o victima:

 Jos, Tipex ranjeste multumit.