Concediul asta a fost asa de plicticos, ca ma temeam ca ma intorc cu punga goala. Plicticos in sensul de normal si natural. Ne-am plimbat, am facut plaja, am inotat, am tipat la copii – ce se face de obicei. Si chiar cand parea ca o sa se termine asa, fara zvac, iaca:

Ora 8 fara un pic – cobor la masa. Iau o cafea sa-mi deschida ochii si urechile. Primul lucru pe care-l aud sunt prea multi copii care tipa prea tare si primul lucru pe care-l vad sunt prea multe viespi prea nebune. Ma hotarasc sa-i fac o surpriza Catincai si sa ma scutesc si pe mine de stat la masa cu viespile si-i duc micul dejun in camera. O trezesc cu „hai, regina!” si pe urma ne tot regalim pana reusim sa ne urnim spre plaja.

Ora 10 – ajungem pe o plaja noua, frumoasa foc, dar cu valuri mari si prea puternice. Si cu afacere proasta la sezlonguri. Pentru noi, nu pentru ei. Asteptam sa ne ungem toti cu crema inainte sa ne hotaram ca nu mai stam acolo, ca sa ne facem viata mai frumoasa. O iau pe Catinca si plecam. Cei care au ramas ne-au povestit ca pana au plecat ei salvamarii au reusit sa salveze un prost si se chinuiau sa-l scoata pe al doilea din apa.

Ora 10 jumate – suntem la plaja noastra, cu chelnerita noastra sictirita, care acum ne spune si ”have a good day” cand ne aduce limonada. Suntem cu Catinca si inca un baiat de 8 ani. Ne chinuim de zor sa-i facem sa intre in apa. Mergem pana acolo incat sa-i amenintam serios ca nu mai pupa minecraft daca nu intra. Maraie, dar n-au ce face. Cel putin Catinca. Care iese tasnind din mare dupa cinci minute si urla ca i-e frig. Apa-i calda. Da’ o las, ca poate chiar ii e frig, desi e a treia zi cand fac asa amandoi.

Ora 12 jumate – inapoi la hotel, ii trimitem direct in piscina, unde le place mai mult ca la mare. Niciun copil nu sta mai mult de cinci-zece minute. Catinca iese singura si vrea la dus. Wtf? You know the world is coming to an end cand un copil de opt ani nu mai vrea sa stea in apa la mare. Trebuie sa mai citesc profetii, sa ma asigur.

Ora doua- suntem toti la masa. Toti inseamna un convoi haotic de 20 de oameni. Cumva, pe greci nu-i sperie si ne fac fata. Ar trebui sa facem chestia asta in Germania daca vrem sa trecem la profesionisti.

Ora trei jumate – o parcam pe Catinca la grupul care se intoarce la hotel, ii dam cheie si o lasam sa fie sefa peste copiii care vin la noi in camera sa se uite la desene si noi plecam la Marble Beach, o plaja facuta dupa o cariera de piatra si care arata cam asa:

Ajungi aici dupa un drum misto si prafos pe coasta insulei. Ta-na-niii! 1-2-3, toata lumea ochelarii de soare la ochi.

Ora patru jumate – ne oprim din spus „bai, ce frumos e” si iesim din apa verde ca-n pozele cu insule unde esti convins ca n-o sa ajungi niciodata. Cum imi scoteam apa din urechi, mi se pare ca aud cum cineva striga pe nume unul din copiii nostri. Aia e, au venit si ei. Catinca sare pe mine, intr-o explozie de efuziune si muci. N-are febra, doar o nara ca un robinet deschis. O fi desfundat-o marea, ce sa zic. Fac rost de o rezerva noua de servetele si o aud ca se plange de un ochi, care curge si el. Ingrijim ochiul si ea pleaca la joaca, iar eu nu ma pot opri din holbat la un cuplu care-si face poze pe plaja in diverse tinute. Emitem pareri: sunt cocalarii locali/fac un shooting pentru catalogul lidl local/sunt actori porno care-si fac portofoliul in fata noastra. Inclinam spre varianta a treia cand vedem un alt cuplu, pe la 50 de ani+ care fac acelasi tip de poze. Mai rau, atunci cand intra in apa, el 50+ o tine pe ea 50+ in brate din spate si ii strange sanii atat de tare si vizibil de parca ar fi singurul lui sprijin in viata. In sfarsit, ne luam ochii de la ei. Catinca ne anunta ca nu mai sta cu noi, pleaca cu ceilalti, sa mai fie putin sefa in camera.

Ora sapte seara – ajungem la hotel in acelasi timp cu ceilalti. Catinca tasneste din masina lor, cu muci pana la barbie si ochiul umflat. O iau in brate, o spal, o curat, o dez-mucesc, ii pun picaturi luate de prietenii mei de pe drum. Pare sa fie doar o alergie. Plec sa beau ceva. Sofia, gazda/proprietara hotelului a amestecat niste alcool cu fructe in coaja unui pepene rosu si ne da sa incercam. Arata bine, au gust bun. Totu-i bine.

Ora opt jumate seara – nu, nu-i bine. Amicul de opt ani al Catincai tocmai a reusit sa o sperie cu nu-stiu-ce mosntru si a mai si ras de ea. Catinca plange ca i-e frica de intuneric. Stiu cum e, a mai trecut prin faza asta si doua luni tresarea numai la gandul ca urmeaza sa ramana seara singura in camera. Vin vremuri interesante.

Ora zece – mergem la culcare. Catinca nu face niciun pas fara mine si ma tine de mana peste tot. Ii explic lucruri si o linistesc cat pot. Adorm cu ea in brate, dar se trezeste ori de cate ori ma misc si o luam de la capat. In sfarsit, o las in patul ei si adorm de-a binelea.

Ora xx – se intoarce Ionut in camera. De obicei, ies si eu seara dupa ce adoarme Catinca, dar azi am preferat sa raman cu ea. E bine, adorm la loc.

In creierii noptii – Somnul nu tine mult. O durere de cap gretoasa ma freaca intruna. Se transforma in greata de-a dreptul. Mi-e frig. Ma doare burta. Mi-e frig. Alerg la baie. Dus-intors, dus-intors, vasul alb e cel mai bun prieten al meu. Intre ture, Catinca se trezeste inspaimantata si vin sa o linistesc. Ii pun mana pe piept, inima ii bate foarte tare. ‘rati ai dracu cu monstrii vostri, ah, fix asta-mi trebuia. Catinca ma ia in brate si-mi tine mana strans. Trebuie sa merg din nou la baie. Cel mai tare ma doare gatul, fortat de la atata efort. Visez la niste Coca-Cola. Catinca nu-mi da drumul la mana, resturile imi urca din stomac. Ma smulg si ajung la baie la timp. Totul se linisteste, dar adorm aiurea. Catinca ma tine mereu de mana.

Ora 7 jumate dimineata – din camera de-alaturi, baiatul de cinci ani incepe sa cante din toata inima si cat il tine vocea Treceti batalioane romane Carpatii de la un capat la altul.