Ieri la pranz. Ma arunc in primul mall cu fast-junk-food. Pe drum imi aduc aminte ca n-am caiete Tip 2 pentru scoala si zic sa impusc doi iepuri odata. Mai degraba as manca doi iepuri odata. Asa foame-mi e. Si as impusca oameni. Oameni ca matracuca cu jeep negru de Mehedinti (apropo, BN, AR, CS, nu vad numere din astea aproape niciodata, judetele astea chiar exista?) care face balet in mijlocul strazii si nu se hotaraste daca sa raspunda la telefon, sa se rujeze sau sa parcheze. Pe foamea mea. Oameni care se pun de-a curmezisul drumului meu catre mancare grasa si gretoasa. Sunt scarboasa si in stare normala, dar cand mi-e foame n-ai ce vorbi cu mine. Sugi burta, lipesti peretele, intorci capul si treci. Cand mi-e foame, sunt Joey.

Da’ zic sa intru sa iau intai caietele alea, ca sa-mi pot savura maioneza linsa de pe barbie. Si intru la supermarche-ul de la subsol, inhat Tipul 2 de care se agata si niste creioane, si niste blocuri de desen, si niste pensoane, si niste hartie glasata, si un penar, si niste lipici. Toate asa, dintr-o trecere de degete. Si ma pun la casa. Si incepe:

– Yes, thank you.

Zic bine, mi-i foame, lasa, hai ca rezolvam repede, o sa treaca.

– Do you have change? Marunt aveti?

Casierul e in saptamana engleza. Spre 40 de ani, slab, pare si inalt, par rar si blond, ochi albastri spalaciti. Prin tricoul polo deschis la toti nasturii i se vad niste lanturi care mai de care. La mana pe care o vantura in toate directiile are un ceas cu cadran rotund, mare, batut pe margini cu brelante si cu steagul UK pe background. Vorbeste încontinuu. In engleza si romana, daca i se pare ca nu l-ai inteles. Mai am doi oameni in fata.

– Dati-mi si punga, zice unul.

– Only paper. Aaa, mai am si din astea, da’ mari. Big ones.

Ca norocul, nimeni nu comenteaza, ii termina pe toti, ajunge la mine:

–  Hello, buna ziua. Superba, va zic eu, superba. Sta cu ochii lui albastri-galbui infipti in fata mea. Doamne, cum ii scapa pe oamenii astia sa lucreze direct cu lumea? La pranz? Intr-un magazin care vinde mancare? Astia nu stiu ca oamenii flamanzi sunt cei mai periculosi? La cat de foame imi e, ma si vad cum il apuc se par si-l dau de mai multe ori cu capul de sertarul lui de metal.

– Bnz, iese din gura mea. Va rog, si o punga.

– Only big ones. Se apleaca inspre coada care trece prin spatele lui si umbla printre picioarele unei gagici cu fusta scurta.

– Excuse me, zice si scoate dintre picioarele fetei o punga galbena.

Ma hotarasc sa nu-i crap capul inca, sa vad pana unde merge. Deocamdata incearca sa scaneze lipiciul. Nu merge.

– Right, mormaie. Ati venit unde trebuie. Si scoate ca de nicaieri o lupa cu lentila uriasa si incepe sa citeasca cu voce tare codul de bare.

– A-nceput scoala, poor kids, zice cand baga victorios enter. Pe urma ia viteza si-mi scaneaza totul dintr-o suflare. Caiet, penar, blocuri de desen si pensoane zboara de-adreptul pe tejghea pana la mine-n sacosa.

– x lei.

Scot cardul si cade-n admiratie:

– Great! Mi-ati citit gandul! Superba, v-am zis eu, le spune si celor din spatele meu.

Imi musc buzele ca sa nu plang de ras, bat si eu pin-ul fara sa gresesc, terminam pe pace si dau sa plec.

– Succes la scoala. Sa fie light, scoala usoara. De calitate, la asta ma refer, la quality.

Am uitat de foame. Imi vine sa-l pup pe frunte.