Nu tramvaiul, vârsta mea.
Și nu, n-o să vă frec la cap în fiecare an. Dar sunt foarte mulțumită de mine că am ajuns până la această vârstă, fie și numai că pot să vă spun această poveste:
Pe 16 decembrie 2006 încă-soțul-meu mi-a făcut o vizită de ziua mea. Eu eram foarte însărcinată, peste fix două luni aveam să o nasc pe Catinca. El mi-a adus un buchet mare de trandafiri albi, fuoarte frumoși. Aproape că ne-am zâmbit. Eu mi-am pus burta peste blatul de la bucătărie și am început să pun trandafirii în apă, când…
– Și, cum te simți la 31 de ani? aud că-ntreabă.
Am simțit că-mi tremură trandafirii în mână, așa că i-am lăsat. Mi-am luat burta, am întors-o către el și i-am zis:
– Cum să mă simt? M-am măritat, am rămas însărcinată și după aia m-a părăsit bărbatul pentru o blondă de la birou. Cred că nu e rău deloc pentru 31 de ani.
Acuma, vedeți voi, el nu-i om rău. Și nici prost. Numai inteligență de-aia, emoțională, sau cum i-o zice, nu prea are. Dar a trebuit să-i zic să plece fiindcă în capul meu deja hohoteam de plâns.
Ce vreau să zic? Pe cât am bocit atunci, pe-atât râd acum. Și pe cât mi se părea atunci că nu mai am niciun drum în față, pe atât mi se pare mai larg orizontul acum. Am crescut în zece ani mai mult decât în trezecișiunu și mă gândesc să nu mă opresc deloc.
Sigur, n-am făcut nimic de capul meu, am avut-o mereu pe Catinca într-o coastă să-mi aducă aminte să pun un picior în fața celuilalt și de vreo cinci ani și pe Ionuț. Ca să nu mai vorbim de toate proptelele de medici și prieteni care m-au făcut să țin drumul drept. A, și pisica Șm, al cărei păr l-am înghițit așa de des împreună cu pastila zilnică încât am ajuns să nu-mi dau seama dacă mă simt bine de la medicamente sau de la el.
Toate-s bune. Și-o să fie și mai bine. (mai ales dacă cineva o să facă ceva cu Dragnea. Și cu Trump.)
Să trăim.
La multi ani, Raluca! Sunt sigura ca toate lucrurile vor fi asa cum iti doresti!
Te citesc zilnic, este prima oara cand iti scriu, povestea de azi mi-a dat incredere ca o sa fie mai bine si la mine (chiar daca acum nu prea este). Multumesc.
Mulțumesc frumos. Sper din toată inima că îți va fi și ție bine, cât mai repede 🙂
La multi ani, duoamna raluca! Multa sanatate si fericire!
La cat mai multe postari! (posturi?! nici nu stiu care e pluralul corect)
Mulțumesc foarte mult!!!
La mulți ani! Sa crești și mai mare și să fii fericită alături de 2, 3 și 4.
Mulțumesc tare mult, Laura!