Zile interesante pentru parenting.

Duminică ne-am luat cu votul, cu mâncarea și cu frecatul mentei și-abia pe la opt jumate ne-am gândit să ducem copilul în parc.

– Cu mingea?

– Cu mingea.

Acuma, trebușoara asta cu mingea, copilărească și nevinovată cum pare, se lasă mereu cu dureri de cap. Copila e dintr-o lume în care nu există mingi, de fapt. Dacă arunci mingea spre ea, se ferește. Dacă e s-o bată de pământ, mingea zboară în toate părțile. Dacă e s-o țină în mână, zici că-i alunecă printre degete ca ceasurile în tablourile lui Dali. Dacă n-aș părea o mamă rea, eu chiar aș ține-o departe de mingi, că parc-o văd cum vine într-o zi acasă cu nasul umflat și plin de sânge c-a luat una-n față. Oricum, ce-o fi, o fi.

Mergem cu mingea-n parc. Bum, bum, bum, Catinca bate mingea pe scări în jos spre lac. După scenariu, mingea prinde o muchie de treaptă și zboară spre apă. Catinca zboară și ea după minge și, wow, chiar o prinde. Răsuflăm și mergem mai departe spre terenul de ceva. Între timp își dă pase cu Ionuț. Ionuț îi aruncă mingea, Catinca, evident, se ferește, mingea pleacă din nou spre lac, Catinca după minge, noi stăm și ne uităm ca și cum n-am fi cu ea. Gata. S-a rezolvat. Mingea e-n lac.

E duminică seară. E ceva mai puțină lume ca la mitingurile anti-Ponta. Toată lumea se oprește pe mal și cască ochii. În sfârșit, li se întâmplă ceva! Încep sfaturile, chiar la timp, pentru că mingea o ia ușurel spre mijlocul apei.

Catinca e aproape paralizată. Tot întreabă dacă ne-am supărat. Nu ne-am supărat, dar cred că ai înțeles acum de ce zic mereu să aștepți până ajungem la teren. Da, am înțeles.

Lumea ne dă sfaturi în continuare. Ionuț merge să vorbească cu un băiat care are o barcă de jucărie cu telecomandă. Vreo zece minute fac amândoi spectacol, încercând să împingă mingea la mal cu barca. Pe urmă mor bateriile de la telecomandă și se termină spectacolul. Lumea dă iar sfaturi. Catinca pare că și-a înțeles lecția și arată ca o găină plouată. Până la urmă ne mai vine o idee inteligentă și-l convingem contra unei sume modice pe băiatul care închiriază hidrobiciclete să traverseze jumătate de lac și să ne dea mingea. Cu mari eforturi l-am convins, totuși, pentru că tocmai lega toate lebedele și era peste program.

Una peste alta, salvăm mingea, facem spectacol și îi dăm o lecție copilului. Toate în mai puțin de jumătate de oră. Suntem bunicei, aș zice. Păcat c-a ieșit Firea la primărie, altfel ar fi fost o duminică de-a dreptul reușită.

Aseară, ies din nou cu Catinca în parc. Cu mingea.

– Nu mai batem mingea până la teren, nu? întreabă Catinca cu subînțeles.

Hehe, fata mamii chiar a înțeles ceva.

Mergem și ne jucăm până ni se face frig. Ieșim din parc. Mergem povestind. Pe trotuar, spre stradă e un gard măricel. Pe lângă gard, mașini. Catinca mai bate mingea din când în când, dar mai timid. La un moment dat se oprește să râdă, dă cu mingea de pământ, mingea sare, se izbește de gard și în juma de secundă e pe mijlocul șoselei cu patru benzi.

da. (de aici)