Acum să văd cine o să mai râdă de mine

Poate vi s-a părut amuzant când mi-am aruncat cheia de la mașină într-un coș de gunoi pe stradă. Sau în coșul de gunoi de-acasă. Sau când v-am povestit toate aventurile noastre cu chei, în general (au, tocmai mi-am dat seama că încă n-am băgat-o pe Catinca în sistem, atunci să vezi distracție). Ei bine, am impresia c-o să mai râdeți o dată și cam gata.

Sunt din nou pe coclauri. Ieri am umblat prin trei locuri și toată ziua numai o dată am ajuns la toaletă, după ultima întâlnire, când totul se încheiase cu bine și am avut vreme să ne tragem sufletul. Și zic așa. M-am ușurat cu inima ușoară. Și când să-mi trag nădragii, am auzit niște zgomote. Și-am văzut o monedă de 50 de bani pe jos și-am zis că o mai fi căzut una în toaletă și-am tras apa. M-am întrebat, însă, de unde oi fi avut eu bani la mine, dar am trecut peste asta. M-am spălat și-am plecat.

Am mai vorbit una alta și-am început să fac dansul cheii, care e când te cauți în toate buzunarele. Și-atunci mi s-a făcut întuneric în fața ochilor, pentru că în toaletă nu căzuse nicio monedă. Căzuse cartela mea de la mașină.

Până să mă ia cu leșin m-am repezit în baia primăriei și-am băgat mâna pe după niște hârtie igienică nedusă pe calea de evacuare și, oh, lo and behold, acolo era și cartela mea, bine îmbibată în apă și pipi.

Prima reacție a fost s-o spăl, adică să pun și mai multă apă pe ea. Zic asta pentru că știm cu toții ce bine face apa la circuite și baterii, iar eu știu și mai bine, pentru că am mai spălat o cartelă din asta la mașină. Pe urmă am zis, wtf, asta e, am scos-o repede din apă și-am șters-o cum am putut mai bine.

Oamenii din Bacău sunt săritori, să știți. Or să mă țină minte mereu și o să aibă ce vorbi până când o mașină o să calce următoarea găină pe stradă, dar s-au repezit și mi-au adus un uscător de păr cu vreo patru ani mai mic decât mine, cu care am suflat în cartelă până când ne-am plictisit cu toții.

Și, fiindcă ceva bun tot am făcut în viața asta, Dumnezeu a zis că nu merit să rămân pe coclauri și cartela a funcționat.

Jănel a pornit din prima, iar eu m-am oprit numai la primul Loto și-am pus bilet.

Și-acu stau cuminte până la tragerea de joi, dar abia aștept să văd cum o să mai râdeți de mine când o să câștig toți banii, că mâna mea stângă n-a intrat degeaba până la cot în veceul primăriei. (și când o să câștig, prima dată o să-mi fac 56789 de chei și-o să-mi iau un săpun bun.)

7 comentarii la “Acum să văd cine o să mai râdă de mine

Lasă un răspuns la Amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *