Păcat că mi-i greu să închid gura. Buzele mă mănâncă în draci, la fel și cerul gurii și rădăcina nasului. Îmi vine să strănut fără s-o pot face, deși strănutul alergic de care sufăr de obicei e bucuria vieții mele, mai ales că după al zecelea hiperventilez puțin, amețesc și simt că-ncep să plutesc.

Mi-au apărut niște pete roșii pe maxilar. Și niște bube mici pe corp.

Pe gât în jos spre piept mă mănâncă pielea ca de la râie.

De la juma de kil de căpșuni. Io, io care mulțumesc și acu omului care a inventat congelatorul ca să le pot mânca și iarna? Io???

Am 42 de ani și niciodată nu m-a mâncat pielea așa de tare, nici când trebuia să iau bătaie. Am 42 de ani și n-am avut niciodată vreo alergie alimentară. Sigur, vomit oricând e vorba de pește, dar asta, asta e alt nivel.

„Bună, se aude în capul meu, noi suntem alergiile, bine-ai venit în lumea noastră! Te vom păzi de căpșuni, deocamdată și, cine știe, poate și de altele!”

Doamne ferește, sper că nu există alergie la vișine și la cireșe.