Mi-am făcut odată un test și a ieșit că viața mea ar trebui să fie un film de Woody Allen. Chiar așa și e, de fapt. 90% din timp e așa:

și restul de 9% așa:

O, dar mai e un 1% mic și drăgălaș care mă face să ies din scenă și să mă simt bine în pielea mea și cu mine.

Zilele trecute am pândit-o pe Ionela și i-am stalkăit un like și uite-așa am ajuns la pagina Portret de femeie. Prima dată am zis că nu-i de mine și mai bine mă întorc la filmele mele și pe urmă am mai deschis o dată, am sunat și m-am programat. Respirați adânc, da, m-am programat la pozat. I-adevărat, când e vorba de fotografii mă crispez instantaneu și sunt la limita atacului de panică și vorba pe care o s-o auziți mereu de la mine e lasă, mi-e suficient ce-mi aduc aminte, n-am nevoie și de dovezi.

Dar vreau și eu în viața asta o fotografie în care să am dinții la locul lor, ochi de dimensiuni apropiate, toate firele de păr în direcția care trebuie și în general nu una în care arăt ca o psihopată cu satârul în mână. Și fiindcă altă dată n-o să mai am curajul, m-am programat cu tot cu Catinca. Să avem și noi o pozică, maică, să fie a noastră pentru vremile când n-o să mai vrea să recunoască nici moartă că-s mă-sa.

Și ne-am dus la Cărturești Carusel și ne-a luat Cristian Șuțu în primire și așa ne-a făcut să ne luminăm la față și uite ce-a ieșit:

mă-sa și copilul

și uite, uite:

mă-sa

Am ieșit cu totul din filmele lui W. Allen și-am intrat în filmul meu cu glam din ăla care iese dinăuntru, nu din rimel. Așa că dacă vreți și voi să vedeți ce mișto sunteți, de fapt, intrați pe paginile astea să vedeți ce și cum și mergeți până pe 8 martie la Cărturești pe Lipscani. O să ieșiți de-acolo mai bine decât de la coafor și durează și mai mult.