Moștenirea mea genetică e mai tare pe partea de caracter și mai proastă pe partea fizică. Din cauza asta, am o dentiție superbă, mai ales când nu zâmbesc. De-a lungul vremii, diverși oameni viteji au încercat să mă repare, nu neapărat fără succes, dar cred că mă apropii de vârsta când numai placa o să mai fie soluția și-atunci o să știm toți o treabă. Unde mai pui că bunul meu prieten, dentistul, cred că s-a supărat pe mine, că nici nu mai insistă ca pe vremuri: „hai, chiar nu vrei să vii să-ți scot firele?” (la o lună după operație), „hai, te rog, să-ți montez implantul ăla” (încă nu m-am dus). Asta e, oamenii se schimbă.

Cum ziceam, din cauza acestor defecte de fabrică, uneori o scobitoare e mai bună decât a doua venire a lui Iisus. Așa și azi dimineață, în mașină. Am băgat mâna în locul secret și-am scos una din multele scobitori furate din restaurante pentru zile ca astea. Mi-am făcut treaba cu ea la adăpostul (credeam eu) geamurilor nespălate. Și-apoi, fiindcă am avut nevoie de amândouă mâinile și pe urmă fiindcă m-am luat cu gândul la lucrurile pe care le am de făcut pentru bani de rochii, am rămas cu scobitoarea între dinți, molfăind inestetic și placid.

Și, cum stăteam vreo trei aliniați frumos ca la înot sincron ca să facem stânga pe Matei Voievod la Vatra Luminoasă, un derbedeu din stânga mea deschide geamul, îmi face și mie semn să deschid și-mi zice:

– Hei, Cobra, facem și noi niște ordine în țara asta?

Clar, de data viitoare încep să le dau numărul de telefon.