Auzite din mers:

În autobuzul care ne duce la avion. N-am putut să nu aud, la ce înghesuială era acolo, da-mi și place să trag cu urechea.

– Mai ții minte cu bunica și cu verigheta? Pe vremea aia nu găseai aur și nu făcea să n-ai verighetă la biserică și a venit o vecină la bunica să-i împrumute verighetele lor că se mărita. Și a avut verighete la biserică. Și bunica i le-a mai lăsat o săptămână, să se simtă femeie măritată de-adevăratelea. Numai că-n săptămâna aia s-a dus vecina în lanul de cartofi și-a muncit acolo la cartofi și-a pierdut verigheta. Și bunica avea o verighetă serioasă, mare, grea, că puseseră tot aurul din familie în verighetele alea. Și s-a supărat bunica tare de tot și i-a zis la vecină că e o hoață și n-a mai vorbit cu ea, mai ții minte? Și peste cinci ani, s-a dus bunica să muncească la cartofi, tot în lanul ăla și, ce crezi? A găsit acolo verigheta! S-a dus la femeie, acuma s-a supărat femeia aia pe bunica, da’ până la urmă au rămas prietene, că erau vecine.

În parc, în alergare. Tot despre prietenie veșnică, cu două fete de nouă-zece ani pe-o bancă. Se țin de mână, ca la un rămășag.

– Și de-acuma, întotdeauna, eu o să te invit la ziua mea și tu o să mă inviți la ziua ta mereu și o să și venim și să nu crezi niciodată dacă zice cineva de rău despre mine!

Și din nou, în parc. În fața mea sunt acești doi domni adorabili, care trăiesc, totuși, mai puțin intens decât vecinul meu, care umblă cu porumbelul pe umăr la liber. Un puști trece pe lângă ei:

– Uite, mami, au îmblânzit un porumbel!