A zis o duoamnă că cică să povestesc, totuși, ce visez în noaptea de Sânziene, ca să nu rămână lumea cu impresia că numai amăgesc oamenii. Și iată cum a fost:

Ne-am culcat pe la zece și ceva și copilul a spus:

– Vezi că eu n-o să adorm.

Și așa a și fost. Cum mă ridicam de lângă ea, cum îmi spunea că-i e teamă și că să mai stau. La a treia încercare am renunțat și-am adormit lemn. Numai bine ca să mă trezească cu niște picioare la operație.

– Mă doare burta.

Cerurile s-au închis, Sf. Petru a tras obloanele și-a pus biletul cu Vin imediat și Catinca a continuat:

– Mă doare și capul. Putem merge la spital?

Am doftoricit-o prin somn (al meu, nu al ei) și am ignorat partea cu spitalul, o nuanță mai închisă de ipohondrie pe care știu de unde o are.

– Aaaaaah, mi-e răăău.

Suna ca Dama cu Camelii când o durea burta, așa că am început să mă irit puțin.

– Mergem la doctor mâine dimineață, dacă e cazul.

Daaaaaa? Bineeee!! Într-o oră a vomat de patru ori și eram deja în drum spre spital. O doctoriță trezită din somn ne-a sfătuit s-o internăm, noi am zis că nu, i-a făcut o injecție și ne-a pus să jurăm c-o aducem înapoi dacă mai vomită.

În parcarea spitalului Catinca a ridicat ochii de pe scaunul din spate și-a spus:

– Ați parcat ilegal, pe locul persoanelor cu dizabilități.

– Drăguță, parcarea e goală și tu abia te țineai pe picioare.

– Chiar și așa, ați greșit.

După altă jumătate de oră eram acasă și Catinca râdea, îmbunată. Era ora patru.

La cinci am adormit și am visat că n-aveam harta la geografie pe tablă la ora lui Vasiliu (județul Neamț își va aduce aminte și va tremura) și pe urmă am visat că niște gorile au invadat orașul și a trebuit să mă bat cu câteva dintre ele.

(Catinca e bine, ne-a trezit ea la zece și ne-a făcut cafele)