Printre munți și printre văi/trece o căruță îmi sună aiurea în cap în timp ce-mi fac curaj pe întuneric să țin mașina dreaptă pe drum prin Bulgaria. Plecăm, în sfârșit, la mare și e prima dată când trebuie să conduc singură până-n Grecia. Am plecat la trei noaptea și Catinca sforăie-n spate, foarte frumos, foarte elegant, dar n-ai cu cine schimba o părere. Radioul a sărit pe un post bulgăresc de unde țiuie ceva ritmat tip moartea pasiunii, cum erau cântecele omagiale pe vremuri.
Pac, sare și madlena în capul meu și schimb melodia. Cine a fost la cor la Școala 3 din Piatra Neamț în anii optzeci își mai aduce aminte, desigur de: De la munți la mare/Un prelung ecou/Duce o urare/ Marelui erou. Ritmul ți se lipea ca ciunga de creier, dar versurile erau complet cretine, știam chiar și atunci. Și le și greșeam mereu. De la munți la mare/Un prelung ecou/Ducem o urare/ Marelui erou urlam mereu plini de entuziasm patriotic și Macarie, proful de muzică, blând și protector altfel, se transforma într-o fiară de spaima greșelii și urla:
– Duce, nu ducem, că ecoul duce, nu voi duceți, voi numai stați aici și cântați!
Tremuram nițel și o luam de la capăt, greșind în același loc.
Acul sare iar. Cântecul îmi sună în continuare-n cap și-mi aduc aminte de 23 august. Și pe urmă râd puțin singură de cât de tută sunt, că vreo juma de an am fost sigură că plecăm la mare pe 30 august, mă și văd cum mă întâlneam cu ceilalți la ferry, eu veneam, ei plecau, o nouă vacanță reușită, tovarăși.
Măcar să fi plecat pe 30, apucam și eu să merg pe 23 august la Comunismul absurd, cel mai recent traseu Questo.
Pe Questo îl știm de multă vreme, eu și Catinca. E o aplicație care te plimbă prin oraș pe un traseu pe care trebuie să-l descoperi indiciu cu indiciu și cel mai mult îmi place că fiecare fiecare punct de pe traseu vine cu povești pe care nu le știam. Dacă vrei să fii turist în București (și prin țară și deja în mai multe orașe din Europa), faci un questo și afli mai multe decât din ghiduri. Și e de mare succes la copii, ceea ce-i mare lucru.
În mașină, Catinca s-a trezit și mă bucur că pot să-i împui capul cu amintirile mele de 23 august. Îi povestesc și de questul despre comunism.
– Păcat că nu-l putem face. Pe unde e? mă întreabă.
– Pe Calea Victoriei. Știi cum e, cauți locuri după indicii și pe urmă descoperi povestea. Și, pe lângă faptul că te distrezi, poți să câștigi o plimbare cu o Dacia de pe vremuri.
– Wow. Mai există așa ceva? Asta e de când – de pe vremea ta?
În loc s-o trimit să se culce la loc, îi zic:
– Da, și merge foarte bine, că-i recondiționată.
– La fel ca tine.
O ignor cu eleganță, dar o notez în cap.
– Lasă prostiile, fii atentă. Ca să faci questul ăsta, trebuie să plătești. Dar tu, fiindcă ești cool și te place toată lumea, ai primit două parole și poți să le dai cui vrei tu.
– Așa, degeaba?
Fata mamii. Nimic nu-i gratis pe lumea asta.
– Nu, normal, ceri ceva pe ele. Ce-ți place ție cel mai mult?
– Dragonii?
– Hai, frate.
– Poveștile?
– Exact.
– Deci să-mi spună cineva o poveste absurdă* pe care a trăit-o în comunism și eu îi dau o parolă?
– Cam așa. Dar cum le-alegi?
– Păi să le scrie la tine pe pagină în comentarii, nu?
– Și cum le dai, alea care iau mai multe like-uri?
– E, nu, alea care-mi plac mie.
Corect, lăsați democrația, aici vorbim despre dictatură.
Conduc mai departe, Catinca nu se mai aude vreo jumătate de oră.
– Auzi, Questo are traseu în Thassos? Că-s numai români acolo.
Eu credeam că a a dormit la loc și, când colo, ea le dădea deja indicații prețioase.
Una peste alta, dacă vineri seara de la 7 n-aveți treabă și vreți să aflați de la Questo povești din Comunismul absurd, altele decât alea pe care le-ați trăit chiar voi sau părinții voștri, scrieți un comentariu cu o întămplare comunistă care v-a lăsat mască. Catinca o să aleagă două care i se par mai incredibile, iar eu o să vă dau codul cu care puteți să faceți traseul gratuit. Și dacă câștigați după aia și plimbarea cu Dacia, să vă faceți un selfie cu schimbătorul de viteze și să ne-o trimiteți și nouă.
*încă n-am aflat cum, dar Catinca știe toate cuvintele astea de dicționar. presupun că ar putea scrie cu ușurință o teză de licență sau ceva.
vineri seara am program, dar am și povești, dar mai pe scurt, că-s ”bătrână” și am uitat. 🙂
noi locuiam într-un orășel la margimea geografiei și n-aveam mașină (abia la câțiva ani după revoluție și-a luat tata Dacie, a vândut-o acum 2-3 ani 🙂 ). ai mei erau tare plimbăreți și ne cărau cu ei în concedii. drumurile, cu trenul, erau apoteotice și durau de la 10 ore-n sus. când schimbam doar 2 trenuri ne miram de nu se poate.
la un drum d-ăsta mergeam spre Sibiu (cred) (ținta finală era Păltiniș, dar nu-s sigură), când am schimbat trenul, cel care a venit și trebuia să ne ducă la Sibiu era plin, extrem de plin, plin într-un fel care nu prea poate fi explicat azi. era atât de plin încât ai mei au reușit să ne urce pe noi (eu și frate-meu mai mic) și să ne închesuie împreună cu unul din bagaje într-o budă a trenului, dar ei nu mai aveau loc.
cumva au prins un zvon că trenul are vagon de marfă, în care e loc. cumva ne-au smuls pe noi și bagajul, am alergat ca nebunii de-a lungul peronului și am reușit să ne urcăm în vagonul de marfă. (sincer, nu știu exact cum s-au întâmplat toate astea în cele 2-3-4 minute câte stătea trenul în gara aia, dar chiar s-au întâmplat) am călătorit câteva ore pe o ladă cu purcei. 🙂
nu reușeșc să-mi amintesc nici cum reușeam să călătorim extrem de multe ore în șir (drumul până la bunici dura cca 11 ore, stăteam câteva ore bune și prin gări, legăturile erau extrem de proaste) fără să luăm razna de plictiseală și cum reușeau părinții să ne țină ocupați fără să care tone de jucării sau mai știu eu ce, ca să nu mai vorbim de inexistența telefoanelor mobile, mini-casetofoanelor, mp3-player și alte scule d-astea moderne.
cred că la același drum o parte din ele (probabil Sibiu-Păltiniș) l-am făcut cu o ”rată”, țin minte ochii imens de mirați ai fratelui meu uitându-se la o tanti care vorbea ungurește sau nemțește/săsește. (noi, foarte regățeni, nu fusesem expuși la altă limbă decât cea română). tanti i-a explicat foarte volubilă și foarte veselă care-i faza.
povești despre cozi la orice poate altă dată.