Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat

E seară, sunt cam varză de oboseală și căldură și drum lung. Ionuț e deja acasă, eu m-am oprit să-mi iau niște rochii de la mall (aș vrea eu, le-am luat numai de la curățat). Găsesc loc de parcare undeva pe lângă bloc, fac puțină ordine în mașină și văd un băiat de vreo patru-cinci ani foarte, foarte frumos. E cu mama lui, care-l împinge ușurel de la spate.

Iau o parte de bagaje din mașină și-o aud pe mamă:

– O, nu, nu acum!

Mă uit, băiatul stă pe vine cu tricoul tras peste genunchi și încearcă să sară. E clar. Avem de-a face cu o broscuță. Mă umflă râsul și mama mă vede (între timp, aud cu o ureche un mieunat suspect de cunoscut). N-am ce face că nu mă pot abține, mă bag în vorbă și-i povestesc de vremea când Catinca era câine și mergea în patru labe pe stradă și a trebuit să-i cumpăr și lesă. Râdem amândouă, ea pleacă ceva mai relaxată (sper eu) și eu mă întorc la bagajele mele. Mieunatul se aude din nou, foarte tare.

Acuma, cine are, va ști că un om o să recunoască mereu plânsul copilului lui și mieunatul pisicii. Nu știu de ce, dar sunt inconfundabile. Aia care miaună e Șm. Numai că n-are cum să fie Șm pentru că Ionuț e acasă, n-are de ce să se jeluiască așa și chiar dacă-și plânge de milă, n-are cum să se audă din partea asta a blocului. Nu insistați, n-are cum.

Mă apropii de bloc cu șapte genți în mână și mieunatul în urechi. Când, din hăt partea ailalantă a părții ailalante a blocului, apare Ionuț. Cu animala în brațe. Animala dă din picioare și plânge pe rupte.

– Ce faci, bre? Ai scos-o la aer? Șm nu iese nici ruptă din casă, chiar dacă (sau poate fiindcă) Catinca a încercat s-o învețe. Ionuț mai are și el idei inovatoare din când în când. Dar se pare că nu acum.

– Aș. A sărit pe geam.

Pentru că pe geam stă, toanta. Stă și miaună la vrăbii și se ceartă cu frunzele, dar până-acuma nu și-a dat în petec.

– Și n-ai văzut-o?

– Nu.

– Of. Nici eu.*

N-a văzut-o nimeni, dar de auzit au auzit-o și Ionuț, și niște vecini. A trebuit s-o fugărească o tură în jurul blocului s-o prindă, dar a dovedit-o până la urmă.

O ducem cu grijă-n casă, unde țâșnește sub pat. Dar apucăm să vedem că are sprâncenele murdare de ceva lichid alb. Păi, tati, dacă după ce cazi de la etajul doi ție-ți arde de laptele pus pentru maidaneze, ești ok.

Și chiar e.

___

*Aici m-am luptat mult cu mine dacă să las așa sau să spun de-a dreptul: of, nici eu, ca să râd de ea.

2 comentarii la “Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat

  1. Jivinei mele ii place sa iasa afara. L-am tot vazut ca-i place pe bacon, vrea sa iasa (balconul e inchis), etc. Peste iarna a fost cum a fost, dar dupa ce a dat un pic caldura a fost jale. Asa ca mi-am luat inima-n dinti, lui ham si l-am scos in spatiul verde din fata blocului. O vreme l-am dus in brate pe scari, dar in ultimele zile tropaia pe langa mine cu avant si la coborare si la urcare. Viata mea sociala luase un avant fantastic, am aflat ca am vecini noi, incepusem sa ne imprietenim cu bisoni, etc.
    Doar ca am avut o aventura mai nasoala acum vreo 2 seri, un sharpei a sarit pe noi (si nu a joaca, asta se vede din avion, eu nu ma agit, nici el, desi nu-i place si se sperie), s-a speriat groaznic, s-a agitat, a scapat din ham si s-a urcat in ditamai stejarul, unde a petrecut noaptea (eu m-am dus sa dorm putin pe la 2 noaptea). A reusit cumva sa coboare dimineata, l-am auzit in timp ce ma imbracam si l-am gasit la etajul 1. El a bine, n-are absolut nimic (am fost la vet sa verificam), picioarele mele arata de parca m-am batut cu ursii (in agitatia de pana sa scape din ham m-a zgariat nasol), dar am suspendat iesirile pe termen nedeterminat.
    Apropos, daca vreodata vi se urca pisica in pom si nu reusiti s-o dati jos singuri sau nu coboara ea, rugati-va la toti sfintii din toate calendarele sa fie ziua si sa aveti 2-3-400 lei la dispozitie pt alpinistii utilitari. Absolut nimeni altcineva nu va poate ajuta. Been there, done that.

  2. well, totu-i bine când se termină cu bine. La ce copaci avem în fața geamului, cred că e mai simplu să-i scuturăm și gata, cade când e coaptă 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *