De la o vreme s-au separat apele. Eu m-am specializat în chei, el în bilete de avion. Expertiza noastră este bine documentată, putem să ne-o trecem oricând în cv. Doar că nu ne aduce mai mulți bani, ne costă mai mult.
O să vă spun acum niște întâmplări drăguțe cu bilete de avion. Nu le-am spus până acum pentru că nu erau ale mele și nici nu eram sigură că duc undeva, dar iată, ele conturează perfect portretul cumprătorului de bilete de avion la maturitate.
Dacă am mai povestit cumva prin alte părți lucrurile astea, puteți să mă ignorați, dar nu mă ștergeți, totuși, din browser history, pentru că sunt attention whore și aș suferi foarte mult.
*
Acum mulți ani, am fost să-l vizitez pe Ionuț în Ghana. Mi-am luat singură biletele dus-întors, el mi-a luat doar biletele pe liniile interne. Vacanța cu el a fost o bucurie, dar dacă trebuie să pleci, trebuie. Aveam un zbor intern dimineața spre capitală și apoi seara plecam la București. Când am ajuns la check-in am aflat, însă, că rezervarea era făcută pentru altă zi, mai devreme, și că nu eram nicăieri pe listele lor. Zborul ăla era singura mea șansă să plec acasă. Era doar un zbor pe zi, tren nu există, pe șosea aș fi ajuns prea târziu. Norocul meu s-a numit un singur loc liber și doar o taxă de no-show în loc de prețul unui bilet nou.
*
Nu la fel s-a întâmplat anul trecut când am plecat în Cipru. Ionuț mi-a făcut o rezervare freudiană pe numele Raluca Raita și n-a văzut decât după ce a apăsat pay. Eu i-am zis să rezolve situația ca un bărbat adevărat, iar el mi-a luat un bilet nou, pe numele meu.
*
Lucrurile au început să se complice anul ăsta, când a luat bilete să mergem la Fed Cup la Cluj. Fiindcă suntem și prevăzători, luăm biletele din timp, ca să avem vreme să uităm de ele. Așadar, Fed Cup era sâmbătă/dumincă. În miercurea dinainte, Ionuț îmi spune:
– Știi ce, m-aș duce eu mâine, cu o zi înaintea ta, că mai am ceva de rezolvat.
– Fuoarte bine, numai să-mi dai și mie boarding passul sau biletul să-mi fac check-in.
– Da da.
Dada, indeed. Ionuț și-a luat bilet pentru joi, doar ca să observe după aceea că oricum biletele noastre erau pentru joi, nu pentru vineri. Bașca eu aveam program bine construit, cu joia plină și vinerea lejeră, așa că mi-a mai luat și mie un bilet nou, pentru vineri. Câte bilete a luat în total? Numărați voi.
*
Diseară plecăm la Cluj pentru Paște.
– Faci tu check-in, îmi zice azi dimineață. Uite, îți trimit și buletinul meu.
OK, OK.
Doar că biletele erau pentru mine și pentru Catinca, nu și pentru el.
– Drăguță, tu ai bilet separat?
– Ăăăă, da, cred că m-am gândit să mă duc eu de azi dimineață, ca să stau mai mult.
Înțelegeți, vorbeam din București în București. Nici vorbă să fi plecat de dimineață la Cluj, ori altfel m-am trezit azi dimineață lângă fratele lui geamăn, din care n-are.
Și totuși, ca-n Ziua Cârtiței, o luăm de la capăt până schimbăm povestea:
– Drăguță, tu ai bilet separat?
– Da. L-am găsit acuma.
Deocamdată suntem pe plus. Trebuie numai să punem mai mulți bani deoparte, el pentru bilete de avion șie eu pentru pastile.
Paște Fericit și mult cozonac.
pai dupa dansul cheilor,de care nu se mai aude nimic nou demultisor,acum e randul biletelor de avion,macar astea sunt pe plus.