Sunt cam cheltuitoare. Genul care dă ultimii bani pe o carte. Sau banii de întreținere pe o rochie. Deși, ca să fiu cinstită până la capăt, rochia aia m-a scos din multe neplăceri, de la întâlniri oficiale până la botezuri. Ba cred că am fost cu ea și la o nuntă.
Dar unele cheltuieli sunt de impuls, îmi pare rău după aia și-i evident că-s complet gratuite, ca să fac un joculeț de cuvințele.
Zilele trecute dormeam liniștiți când, bum, apare Catinca și se trântește în pat lângă noi. Îi facem loc, redistribuim resursele de plapumă și-i dăm înainte. Catinca face niște tumbe și cucerește jumătate de pat și trei sferturi de plapumă. Ne obișnuim și cu asta cum te obișnuiești cu toate. Deodată, bum mai mititel, patul tremură sub săritura pisicii. Șm își găsește loc la picioare, foste ale mele, actuale ale Catincăi. Adormim la loc.
M-am trezit la un moment dat și m-am uitat la noi. Toți eram în poziții regulamentare: eu și Ionuț pe-o dungă, Catinca împrăștiată și Șm pe spate cu toate labele în sus. Și atunci m-am gândit: nu cumva am exagerat când m-am înhămat să plătesc 30 de ani la un apartament când încăpem toți într-un pat de 1.6 pe 2?
Şi patul unde îl pui? 😀
Am primit o sugestie pentru cort în parc.