Un domn se plângea azi dimineață de serbări, că-s prea multe zâne. De la Zâna Mâncării Vietnameze până la Zâna Zânelor Zânelor.

– Nici nu știam că sunt așa de multe zâne.

Păi, e normal. Câți copii vor să fie zâne, fix atâtea sunt, ce, vreți să vă rămână copiii fără personaj la serbare?

Când era Catinca în clasa pregătitoare, am avut ședință dedicată pentru serbare. Copiii erau literele din alfabet. Cum să-i îmbrăcăm, să-și știe toți poezia, din astea. O mamă din spatele meu a început să se sufoce:

– Doamnă, îi zice învățătoarei, al meu n-are poezie despre literă.

Toate capetele s-au întors spre ea. Săraca femeie, cred că s-ar fi simțit mai bine la stâlpul infamiei.

– Cum să n-aibă? se-ntreabă și Doamna.

Nu vă zic mama mamelor investigațiilor ce-am făcut pe loc. De ce n-avea copilul poezie despre literă? S-a făcut lumină abia când s-a strigat catalogul. Erau mai mulți în clasă decât litere în alfabet. Și l-au făcut pe bietul copil virgulă sau semnul exclamării, nu mai țin minte, dar probabil că i-au explicat că fără el nu se poate, că la serbare era tare mândru.

Cam ca aici: