Aveam vreo doișpe-treișpe ani. Eram în vacanța de vară. Mama era bolnavă așa că eu și tata am considerat firesc să n-o deranjăm și am plecat în Deltă. Pescuit, țânțari, aventuri prin cimitirul vechi de la Sulina, din astea. Stăteam în gazdă și după amiaza citeam, că era prea cald să facem ceva. Eu, niște povești după Shakespeare de Charles și Mary Lamb, tata, niște Teatru pentru Pionieri găsit în casa gazdei. Diferența de generații, ați zice. Nu, doar interes profesional.

Pe lângă treaba ca secretar literar , tata mai mânuia din când în când niște elevi să joace în piese de teatru. Nu știu dacă pentru Cântarea României sau pentru alt gen de concursuri, că am fost și eu într-o piesă din asta, nu regizată de tata, și știu că era pe etape – municipiu, județ, țară. Anyway, ideea e că nu putea pune mereu replici subversive în Harap Alb, trebuia să mai facă și ceva conform direcției de muncă și vieață a Partidului, deci cartea aia îi pica la fix.

Așa de la fix că a vrut s-o ia cu noi înapoi acasă. Acu, o fi fost tata timid, n-o fi vrut mamaia la care stăteam în gazdă să se despartă de ea, nu știu, dar fapta reprobabilă s-a fost făcută. Tata a pus cartea în bagaj și, când mi-a prins privirea, mi-a zis, natural:

– Dacă ne-ntreabă, zic că tu ai luat-o, da?

– Firește, am răspuns, la fel de natural, dar atunci, cum se zice în cărți și se face gros-plan în filmele europene, am crescut mare și-am început să-mi asum complicitatea la crime și alte nelegiuri.

….

– Știi, îmi zice aseară Catinca, sper că nu te superi, dar nu mi-a prea plăcut ce mi-a adus Moș Nicolae.

– Io, de ce să mă supăr eu? Moșul ar trebui să se supere, da’ mai degrabă ar trebui să bage la cap și să-ți aducă ceva ca lumea data viitoare.

– Da, dar acum chiar sper să nu te superi, dar când m-a întrebat doamna la școală ce-am primit, i-am spus că tu mi-ai dat un cadou care nu-mi place. Te superi?

– Nu mă supăr, mamă, știi că poți da oricând vina pe mine.

Exact cum ziceam în titlu.